Maramureșul se află într-o situație nu tocmai bună în acest moment. Tot mai multe localități se află în carantină, numărul de infectări crescând de la o zi la alta. Primarul comunei Șișești a transmis pe una dintre rețelele de socializare un mesaj prin care îi previne pe cetățeni cu privire la posibilitatea de instaurare a carantinei zonale în comună. La nivelul comunei Șișești, rata de infectare a ajuns deja la 4,64/1.000 locuitori, aceasta fiind cea mai mare rată înregistrată până acum.
„Vă informăm că în Comuna Șișești sunt confirmate 25 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Indicele de infectare este de 4,64/1000 de locuitori, cel mai mare de la începutul pandemiei până în prezent! Dacă numărul cazurilor de infectare va continua să crească în acest ritm, în cel mult o săptămână se va ajunge la carantinarea comunei. Având în vedere situația în care ne găsim, vă solicităm să purtați masca de protecție și să evitați deplasările inutile în orașele Baia-Sprie, Baia-Mare și Cavnic ( orașe în care rata de infectare este mare). La cele mai mici semne de răceală, vă rugăm să anunțați medicul de familie fără a vă deplasa la cabinet, evitând astfel riscul de a îmbolnăvi alte persoane. Medicul vă va stabili tratamentul specific în funcție de diagnostic. Discutați cu medicul dumneavoatră dacă prezentați simptome, nu așteptați până se agravează boala și nu luați tratament fără recomandarea medicului.
Cu stimă, Primar Ioan Mircea TENTIȘ”
Sursă text: facebook Primăria Comunei Șișești