Primăvara se apropie cu pași repezi și readuce, ca în fiecare an, obiceiuri și tradiții românești. Mărțișorul, vestitorul primăverii, are originea extrem de îndepărtată, milenară. Pe teritoriul țării noastre, primele mărturii despre confecționarea mărțișoarelor datează din secolul XIX, fiind purtate din timpuri imemoriale.
Pentru păstrarea acestui obicei străbun, Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, împreună cu Asociația Rădăcinilor Străbune, vă invită să participați, cu mic, cu mare, la un atelier online, pe platforma Zoom. Veți învăța să confecționați mărțișoare tradiționale românești, să împletiți șnururi de mărțișor, alături de Măriuca Verdeș și găzdoile din Călinești. Activitățile atelierului se vor desfășura în perioada 22-25 februarie, începând cu ora 18, fiecare participant urmând să primească link-ul de acces, după înscrierea la următoarele contacte:
Măriuca Verdeș, tel. 0765126734
Nicoleta Nemeș, tel. 0747681156.
Îndemnul organizatorilor acestei lăudabile acțiuni este: „Învață și du mai departe !”, ca o datorie a fiecăruia dintre noi de a contribui la păstrarea obiceiurilor strămoșești.
Informații Facebook Muzeul Maramureșan