În ultima perioadă, în spațiul virtual apar tot mai multe filmări în care, câte un agent de poliție zelos înhață câte o bătrânică sau câte un bătrân care încearcă să vândă verdețuri sau alte produse din cultura proprie la câte un colț de stradă. Nu e de acuzat în totalitate agentul de ordine, deoarece își face doar datoria, dar nu putem să nu ne întrebăm: oare asta e cea mai mare problemă în momentul de față în țara noastră ? Asta o fi evaziunea fiscală despre care se tot vorbește în ultimii ani? Chiar așa mare prejudiciu poate aduce economiei naționale impozitul pe o legătură de pătrunjel? Nu încurajăm asemenea practici, exclus, legile trebuie respectate, dar trebuie să ne gândim și la soarta țăranului român sau a micului producător local în ziua de azi. 

Încet, încet, țăranul român a fost ucis și îngropat sau obligat să se îngroape singur după Revoluția din decembrie 1989, exact când se întrezărea un licăr de speranță și pentru el, deoarece ajunsese să fie stăpân cu adevărat pe pământurile sale. Cine e de vină pentru această situație ? Toți cei care s-au perindat de-a lungul anilor la conducerea țării și nu au căutat soluții pentru salvarea agriculturii. Ce era să facă în această situație țăranul român, ce alternative avea? Niciuna! Dacă înainte de 1989 și în anii următori, terenurile agricole arătau impecabil, în ziua de azi, peisajele agricole ale țării par desprinse dintr-un film apocaliptic, inundate de scaieți, mărăcini și gunoaie. Țăranul român a ajuns neputincios, fiind nevoit să abandoneze lupta. Tocmai el, care în trecut și-ar fi dat viața pentru propriul pământ, așa cum apare înfățișat în romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu, la început de secol XX. A urmat apoi colectivizarea, când bietul țăran a fost nevoit să-și cedeze pământurile și să le muncească pentru beneficiul altora, primind în schimb doar firimiturile. Dar, până și în perioada premergătoare Revoluției decembriste, țăranul român putea să comercializeze din puținul dobândit pentru a-și asigura traiul zilnic.

            Lăsând la o parte secolele de asuprire, situația țăranului este de plâns în zilele noastre. Hoția, dezinteresul și prostia guvernanților de după 1990 l-au adus la sapă de lemn. În pământul roditor al țării noastre, a cărei agricultură se presupune a fi pe locul patru în ierarhia europeană ca potențial, cresc acum spini și buruieni. Guvernanții noștri au plantat semințele deznădejdii în pământul bunicilor și străbunicilor noștri. Țăranul real este pe cale de dispariție, cele câteva locuri în care mai poate fi găsit părând desprinse de realitate. Avem și noi toți o mare parte de vină. Ne-au atras privirea legumele și fructele rafturilor din supermarketuri, curate și frumos ambalate, laptele cu un termen de garanție mult mai mare decât cel găsit în piețele agroalimentare și multe alte alimente importate. Iar ceea ce s-a petrecut în perioada carantinei a asuprit țăranul român, datorită închiderii piețelor comerciale, fiind nevoit să-și vândă produsele ecologice pe trotuar sau locuri insalubre, în timp ce supermarketurile erau deschise. Poate nu ne-a păsat de zbaterea țăranului român, ajuns la capătul prăpastiei. Și noi suntem cei care am putea ajuta țăranul real să reînvie, cumpărându-i produsele, care, trebuie să recunoaștem, sunt mai ieftine și mult mai sănătoase decât cele de pe rafturile supermarketurilor. Astfel, poate, nu vom fi nevoiți să ne luăm adio de la țăranul real. Celebra afirmație a lui Lucian Blaga, „veșnicia s-a născut la sat”, ar avea astfel înțeles și în sens invers: satul va rămâne în veșnicie.