duminică, 09 mai
Trei grădinițe din Baia Mare se reabilitează pentru a oferi condiții europene
De Daiana Toma-Cioran - vineri, 19 februarie în categoria Actualități
100

Distribuie pe rețelele de socializare

Unitățile de învățământ sunt o prioritate pentru mine și colegii mei din administrația publică locală a municipiului Baia Mare. În acest moment avem o grădiniță nouă în construcție și alte două în plin proces de reabilitare. Toate acestea din dorința de a crea condiții la standarde ridicate la nivelul învățământului preșcolar băimărean. Aceste proiecte fac parte din demersul lansat acum câțiva ani, de trecere de la sistemul de grădinițe situate la parterul blocurilor la desfășurarea activităților de învățământ preșcolar în condiții adecvate, moderne, în spații eficiente și din punct de vedere al performanței energetice.

În Municipiul Baia Mare se află în derulare trei proiecte de amploare în ceea ce privește grădinițele: construirea unei grădinițe noi, respectiv cea din cartierul Vasile Alecsandri, precum și reabilitarea Grădinițelor nr. 10 și „Micul Prinț”. Investițiile aflate în derulare la cele trei grădinițe, cu finanțări obținute de către Municipiul Baia Mare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, se ridică la aproximativ 15 milioane de lei. 

Grădinița nouă, din cartierul Vasile Alecsandri, va fi dată în folosință în vara acestui an și este un proiect major în dezvoltarea infrastructurii de educație timpurie. Aici se va desfășura procesul instructiv-educativ de implementare a metodelor pedagogice actuale, pentru 180 de copii. Sălile de grupă vor fi dimensionate pentru 20 copii, prin asigurarea unui cubaj de aer de min. 5mc, suprafața construită desfășurată fiind de 1850 mp. În momentul de față stadiul de execuție a lucrării este de 60% și se lucrează la partea de arhitectură finisaje, atât interioare cât și exterioare. Copiii care vor trece pragul acestei grădinițe se vor putea bucura și de un spațiu de joacă exterior care va fi amenajat până la darea în folosință a acesteia.

Reabilitarea termică a Grădiniţei cu program prelungit nr. 10 din municipiul Baia Mare este un alt proiect aflat în derulare. Aici au fost finalizate până în prezent lucrările la instalația electrică și la instalația termică. Când vor permite temperaturile, pentru a nu rămâne copiii fără căldură, va fi înlocuită și centrala termică. Totodată, înlocuirea șarpantei, a geamurilor, precum și lucrările de anvelopare termică a clădirii vor fi realizate când condițiile climatice vor permite aceste lucrări. Sunt planificate lucrări la finisajele interioare în zonele de intervenție, tavane casetate, glafuri, scafe ferestre, trasee ingropate, zugrăveli pereti, astfel încât grădinița să funcționeze în condiții optime odată cu finalizarea investițiilor.

Și la Grădinița „Micul Prinț” stadiul lucrărilor este avansat. Au fost deja finalizate lucrările de înlocuire a acoperișului și izolarea subsolului. Lucrările la instalațiile electrice, la instalațiile termice și înlocuirea ferestrelor sunt realizate în mare parte, fiind gestionate astfel încât să nu fie afectată activitatea curentă în grădiniță.În perioada următoare vor fi continuate lucrările de anvelopare termică a clădirii, lucrări care depind de condițiile climatice, precum și partea de finisare glafuri și casetare a tavanelor. 

Crearea condițiilor de învățământ unitare se implementează în Municipiul Baia Mare prin investiții de 25 de milioane de euro la nivelul a 16 școli, grădinițe și licee, urmând să fie depuse proiecte de finanțare și pentru celelalte unități de învățământ.

Foto și text: Primăria Municipiului Baia Mare

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Florin Cîțu despre Untold și Neversea: „Vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”

Daiana Toma-Cioran - mai 7, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat că evenimentele mari, de genul Untold sau Neversea nu vor ...
festival Untold Neversea pandemie

Florin Cîțu despre EURO 2020: „Pe stadion vor fi doar persoane vaccinate”

Daiana Toma-Cioran - mai 7, 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat că la meciurile din cadrul EURO 2020 pe care România le va ...
Euro 2020 România stadio

Sculptorul Marcel Stanciu a primit titlul de Artistul Băimărean al Anului

Daiana Toma-Cioran - mai 7, 2021
Miercuri, 5 mai, la 125 de ani de la întemeierea Centrului Artistic Baia Mare, scultorul Marcel ...
Artiști Baia Mare Marcel Stanciu Ziua Artistului Băimărean

Tinerii din Maramureș care participă la Concursul internațional online „Dance virus-2021”, pot fi votați până duminică, 9 mai

Daiana Toma-Cioran - mai 7, 2021
Districtul Panevėžys din Lituania, regiune înfrățită cu Județul Maramureș, organizează prin ...
cultură poster Lituania copii

Final Four va avea loc în acest weekend, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 6, 2021
Sâmbătă și duminică, Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare  va fi gazda turneului ...
EHF European League Baia Mare CS Minaur Final Four

De sâmbătă, 8 mai, românii se vor putea vaccina doar cu buletinul în limita dozelor disponibile

Daiana Toma-Cioran - mai 6, 2021
Vaccinarea fără programare va fi deschisă în toate centrele din țară începând din acest weekend, ...
sănătate vaccin pandemie Covid-19

AUR va depune în parlament o lege anti-pașaport Covid și anti-discriminare pe motivul vaccinării

Daiana Toma-Cioran - mai 6, 2021
Parlamentarii AUR lucrează la un proiect legislativ care să pedepsească orice discriminare pe ...
AUR Claudiu Târziu România pandemie

Maramureș: 33 de UAT-uri cu incidență 0. Campania de vaccinare continuă în județ, procesul de vaccinare se desfășoară fără programare în două centre din Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 6, 2021
Județul Maramureș înregistrează în acest moment o rată a incidenței de 0,45/1.000 de locuitori. ...
Maramureș Baia Mare pandemie coronavirus

A apărut un nou partid pe scena politică din România: Uniunea Națiunii Române (UNR), fondat de un avocat din Reghin

Daiana Toma-Cioran - mai 6, 2021
Un avocat din Reghin a anunţat înscrierea unui nou partid în registrul partidelor politice de la ...
Uniunea Națiunii Române UNR România avocat

Apel de 1 milion de euro pentru educație jurnalistică

Petruța Gromucz - mai 6, 2021
 Luni, 3 mai, Comisia Europeană a lansat apelul pentru instituțiile de învățământ în ...
economie finanțare jurnalism educație jurnalistică

Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi autorizat pentru copiii de peste 2 ani din această toamnă

Petruța Gromucz - mai 5, 2021
Imunizarea copiilor mai mici de 11 ani ar putea începe în această toamnă. Compania Pfizer a ...
vaccinare copii coronavirus pandemie

Un nou apel pentru centre comunitare integrate urmează să fie deschis la începutul acestei luni

Petruța Gromucz - mai 5, 2021
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a informat în cursul săptămânii ...
economie POR România fonduri europene

PSD: „Școala reîncepe în aceleași condiții de haos și incertitudine”

Daiana Toma-Cioran - mai 5, 2021
PSD acuză Coaliția de guvernare că nu a luat o decizie clară în privința testării Covid-19 în ...
politică PSD Marcel Ciolacu Opoziție

S-a modificat Codul de procedură penală. Instanța are cel mult 120 de zile pentru pronunţarea sentinţei şi motivare

Daiana Toma-Cioran - mai 5, 2021
Senatul a votat ieri  propunerea de modificare a Codului de procedură penală în acord cu ...
Senat Anca Dragu Iulia Scântei Alina Gorghiu

S-au deschis sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Daiana Toma-Cioran - mai 5, 2021
Azi, 5 mai 2021, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare și-a deschis sălile de lectură ...
sală de lectură Baia Mare Biblioteca Județeană Petre Dulfu

Ziua artistului plastic băimărean: expoziție de fotografie la Colonia Pictorilor Baia Mare. 125 de ani de la înființarea Centrului Artistic Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 5, 2021
Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” și Consiliul Județean Maramureș, lansează o ...
artist plastic Baia Mare Maramureș jubileu

Florin Cîțu: „Putem vorbi de facilități pentru persoanele vaccinate.” Cluj Napoca are 34% dintre locuitori vaccinați

Petruța Gromucz - mai 4, 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi că ar putea fi disponibile câteva facilități pentru ...
vaccin coronavirus Florin Cîțu România

OMS cere țărilor bogate să finanțeze vaccinarea la nivel Global

Daiana Toma-Cioran - mai 4, 2021
Organizația Mondială a Sănătății cere statelor G7 să finanțeze vaccinarea împotriva ...
OMS Pandemie coronavirus Covid-19

Mâine elevii se întorc la școală. Cursurile se desfășoară în două scenarii

Daiana Toma-Cioran - mai 4, 2021
Grădinițele și școlile se redeschid mâine, 5 mai, după vacanța de Paște. Încep mâine cursurile ...
educație învățământ România 5 mai

SUA va autoriza vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani

Daiana Toma-Cioran - mai 4, 2021
SUA urmează să autorizeze vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva SARS-CoV-2 și pentru copiii cu ...
vaccin pandemie copii coronavirus