miercuri, 04 august
Remember-19 februarie
De 24mm.ro - vineri, 19 februarie în categoria Cultură
74

Distribuie pe rețelele de socializare

Ziua Brâncuși este marcată în România pe 19 februarie, marcată la nivel național începând cu anul 2016. Brâncuși a fost unul dintre cei mari sculptori ai secolului XX.

1473 – Se naște Nicolaus Copernicus, astronom și cosmolog  polonez, matematician și economist, preot și prelat catolic, care a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Naționalitatea sa este reclamată și de germani, dar majoritatea istoricilor îl consideră polonez. El a dezvoltat celebra sa teorie privind mișcarea corpurilor cerești. La acea vreme se credea că Pământul era centrul universului şi că celelalte planete se învârt în jurul său, iar teoria lui Copernic susține că Pământul se rotește în jurul axei sale şi se învârte în jurul Soarelui. Acest lucru face din Soare centrul universului nostru.

1866 – Apare lucrarea cercetătorului Gregor Johann Mendel,”Cercetări asupra plantelor hibride”, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredității, legile lui Mendel.

1876 – Se naște sculptorul român Constantin Brâncuși, membru post-mortem al Academiei Române.

1878 – Este semnat Tratatul de Pace ruso-turc de la San Stefano, care încheia războiul ruso–turc și recunoștea independența României, dar sacrifica Dobrogea, care era cedată Rusiei, iar aceasta își rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detașată la 1856. România, Serbia şi Muntenegru sunt recunoscute ca state independente, Bulgaria va deveni autonomă.

19 februarie/3 martie 1904 – Se naște filosoful Mircea Vulcănescu,  sociolog și economist român.

1927 – Este creat Partidul Țărănesc din România, sub conducerea dr. Nicolae Lupu, partid creat de un număr important de foști membri ai Partidului Național Țărănesc. Nicolae Lupu a fost un politician român, de profesie medic, activ în Partidul Țărănesc, apoi membru în conducerea Partidului Național-Țărănesc. S-a separat de PNȚ în două rânduri, constituind mai întâi o aripă dizidentă de stânga, în 1927, iar apoi, în 1946, Partidul Țărănesc Democrat, formațiune care s-a coalizat cu PCR. În contextul creșterii influenței comuniștilor, doctorul Lupu s-a lansat într-o campanie de critici la adresa lui Iuliu Maniu.

1936 – Se naște poetul Marin Sorescu, dramaturg și eseist, fost ministru al culturii.

1939 – Se naște renumita cântăreață de muzică populară Irina Loghin, în localitatea Gura Vitioarei, judetul Prahova. A concertat de mai multe ori la Chişinău şi a colaborat cu orchestrele „Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor” etc. Cu o bogată activitate concertistică și cu un număr mare de evidențieri discografice, Irina Loghin a cântat o lungă perioadă de timp și în străinătate.

1939 – Moare Ion C. Frimu, militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat.

1940 – Se naște Mircea Radu Iacoban, prozator, dramaturg și regizor, director al Teatrului Luceafărul din Iași, din 1994.

1951 – Moare scriitorul francez André Gide.

1970 – Se desfășoară, la București, Adunarea generală de constituire a Academiei de Științe Sociale și Politice. Președinte de onoare al Academiei a fost ales șeful partidului comunist si al statului, Nicolae Ceaușescu.

 1990 – Se înființează Uniunea Teatrală din România (UNITER), președinte fiind actorul Ion Caramitru.

2001Curtea Supremă de Justiţie din Romania  condamnă la închisoare trei ofiţeri superiori, ale căror odine au dus la uciderea a 50 militari şi rănirea altor 13, în decembrie 1989, la Otopeni, în timpul Revoluției. Pe 23 Decembrie 1989, 40 de militari şi opt civili au fost ucişi în masacrul de la Otopeni.

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

AFP: România este pe penultimul loc în topul țărilor vaccinate din UE

Daiana Toma-Cioran - aug. 4, 2021
Jumătate din populaţia Uniunii Europene este vaccinată cu schema completă împotriva Covid-19, ...
vaccinare pandemie Covid-19 coronavirus

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Noul an școlar începe pe 13 septembrie, cu prezență fizică

Daiana Toma-Cioran - aug. 4, 2021
Școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de ...
educație învățământ an școlar 13 septembrie

Dacian Cioloș: „Nu simt apetit pentru reforme la colegii de la PNL și UDMR. Nu putem să ajungem la sfârșitul anului fără să vedem reforme cheie”

Daiana Toma-Cioran - aug. 4, 2021
Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a declarat că reformele n-au avansat așa cum și-ar fi ...
Copreședinte USR PLUS Dacian Cioloș Coaliție de guvernare

Meciurile echipei CS Minaur Baia Mare vor fi jucate cu suporterii în sală

Petruța Gromucz - aug. 4, 2021
De vineri până duminică, Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda unui turneu ...
CS Minaur Baia Mare meciuri turneu

Alte 120 de comune și orașe vor primi fonduri nerambursabile pentru tablete și echipamente IT

Petruța Gromucz - aug. 4, 2021
Încă 120 de comune și orașe vor primi fonduri nerambursabile pentru tablete și echipamente IT ...
tablete IT fonduri nerambursabile echipamente IT

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre rectificarea bugetară: „Resursele alocate în buget, la începutul anului, sunt suficiente”

Daiana Toma-Cioran - aug. 3, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu arată într-un mesaj publicat pe Facebook că la rectificarea bugetară ...
Guvern premier prim-ministru Florin Cîțu

Acțiune a polițiștilor în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor de circulație pe drumurile publice cu scopul de a preveni producerea accidentelor rutiere

Daiana Toma-Cioran - aug. 3, 2021
Ieri, 02 august 2021, în intervalul orar 12:00 – 14:00, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră ...
Inspectoratul Județean de Poliție IPJ Maramureș

Pfizer și Moderna cresc prețurile vaccinurilor vândute Uniunii Europene

Daiana Toma-Cioran - aug. 2, 2021
Pfizer a crescut prețul vaccinului anti-Covid cu mai mult de 25%, iar Moderna, cu mai mult de ...
pandemie coronavirus Covid-19 Sars-CoV-2

Condiții noi de călătorie în Germania: Certificatul Covid-19 este obligatoriu pentru toate persoanele peste 12 ani

Daiana Toma-Cioran - aug. 2, 2021
Autorităţile din Germania au revizuit condiţiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de ...
Germania pandemie coronavirus Covid-19

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan: „La rectificarea bugetară, dăm bani pentru proiectele de dezvoltare a Maramureșului”

Daiana Toma-Cioran - aug. 2, 2021
Proiectul de rectificare a bugetului județului Maramureș, adoptat în ședința de astăzi, prevede ...
CJMM Consiliul Județean Maramureș președinte

Marcel Ciolacu: „Să desființezi proiectele PSD pentru susținerea agriculturii, pe motiv că sunt aprobate de Dragnea, denotă o minte tulburată”

Daiana Toma-Cioran - iul. 30, 2021
Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu a atacat abordarea prim-ministrului Florin Cîțu ...
Marcel Ciolacu PSD 2021 România

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: „În două luni vor fi cumpărate 20 de trenuri electrice. Excelent ar fi să avem și rame electrice moderne ca în Italia”

Daiana Toma-Cioran - iul. 30, 2021
Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor, a anunțat că în cel mult două luni vor fi cumpărate 20 ...
Ministrul Transporturilor România 2021 Cătălin Drulă

Raed Arafat: „Nu cred că vorbim despre discriminare dacă se limitează accesul celor nevaccinați în anumite locații”

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Raed Arafat, Șeful DSU,  a spus că limitarea accesului în anumite locaţii al persoanelor ...
Șeful DSU Secretar de Stat Raed Arafat România

Primăria Baia Mare construiește un loc de joacă dedicat copiilor cu dizabilități

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Primăria Municipiului Baia Mare construiește un loc de joacă incluziv, dedicat copiilor cu ...
primăria municipiului Baia Mare Maraureș

FOSR 2021 - Cel mai mare eveniment studențesc din România se întoarce în Baia Mare

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) ...
FOSR 2021 România Baia Mare

Campania de vaccinare este noul motiv de ceartă între Ludovic Orban și Florin Cîțu

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Ludovic Orban, săgeți către Florin Cîțu pentru țintele ratate ale campaniei de ...
Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban Prim-ministru premier

Primăria municipiului Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate ...
administrație publică Baia Mare primar Cătălin Cherecheș

Premierul Florin Cîţu: „Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia”

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Prim-ministrul României, domnul Florin Cîţu, a declarat că autorităţile nu doar că sunt ...
pandemie coronavirus Covid-19 Sars-CoV-2

Comitetul Național pentru Situații de Urgență anunță noi măsuri de relaxare de la 1 august. Noi condiții pentru evenimentele private

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Hotărârea nr. 50 din 26.07.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de ...
evenimente private Comitetul Național pentru Situații de Urgență CNSU

Casa Regală a României - Ambasador al Culturii Tradiționale Românești

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș vă ...
cultură Maramureș Casa Regală România