Situație inedită întâmpinată de ACS Recea, echipa maramureșeană de fotbal a urcat două poziții în clasamentul Ligii a II-a, după retragerea echipei cu cel mai lung nume, AFC Turris Oltul Turnu Măgurele. Astfel, echipa lui Florin Fabian are șanse mari să nu retrogradeze, dacă se menține sub limita ultimelor cinci echipe în clasament, echipa fiind motivată în momentul de față să facă acest pas. Retragerea teleormanilor înseamnă acumularea punctelor pierdute, echipelor care au pierdut în partidele directe cu Turris Oltul Măgurele.
Inițial, numele echipei la fondare a fost Voința Săelele, iar în anul 1965 a avut sediul la Săelele, județul Teleorman. Până în 2017, clubul jucase doar la nivelul amatorilor (Liga a IV-a și a V-a), iar tot în acest an a promovat în Liga a III-a, schimbându-și numele în Turris Voința Măgurele. În vara anului 2018, își schimbă numele în Turris Oltul Turnu Măgurele. Sfârșitul sezonului 2018-2019 aduce promovarea clubului în eșalonul Ligii a II-a, iar în primul sezon au fost aproape de promovare, atunci când au făcut parte din play-off, dar au ratat șansa în momentul în care Rapid București i-a egalat în al șaselea minut de prelungire.
Comunicatul Federației Române de Fotbal cu privire la retragerea echipei Turris Oltul Turnu Măgurele. Clubul din Liga 2 a informat oficial Federația Română de Fotbal în legătură cu decizia de a se retrage din competiții. Cazul va fi introdus pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF care, în baza ROAF, va lua o decizie privind rezultatele echipei din acest sezon de Liga 2. Prin urmare, partida din optimile de finală ale Cupei României, Dunărea Călărași – Turris-Oltul Turnu Măgurele, programată inițial marți, 9 februarie, nu se va mai disputa.
Sursă foto: ACS Recea-facebook