O nouă Ordonanță de Urgență a fost publicată ieri. Aceasta prevede înghețarea pensiilor în acest an, neacordarea de vouchere de vacanță în instituțiile și autoritățile publice și eliminarea sporului de 30% a angajaților din prefecturi, implicați în activități de combatere a pandemiei. Aceeași Ordonanță de Urgență prevede și că studenții vor achita jumătate din prețul biletelor de tren.
Valoarea punctului de pensie, potrivit Agerpres, se va menține în acest an la valoarea de 1.442, și doar de anul viitor va fi mărit cu rata medie anuală a inflației, plus cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu.
Sporul acordat angajaților din prefecturi a fost considerat discriminatoriu, iar din acest motiv, nu va mai fi acordat. Intrarea în vigoare a Legii 195/202, privind statutul personalului feroviar, a fost amânată până în luna aprilie a anului viitor, deși trebuia aplicată din această primăvară.
Studenții vor beneficia de o reducere de 50% la achiziționarea biletelor de călătorie cu mijloace de transport local în comun, transportul intern auto, metroul şi transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Gratuitatea va fi acordată doar studenților orfani sau celor proveniți de la casa de copii.
Documentul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanțelor și rămâne în consultare publică timp de 10 zile.