Printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, deputatul PSD și fostul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a anunțat că alocația de hrană a bolnavilor din spitale va fi de acum egală cu cea a deținuților din penitenciare. Astfel, a fost semnată inițiativa pentru modificarea și completarea Legii 95/2006 republicată, care prevede ca, încă de la prima zi de internare a pacienților, alocația de hrană va fi de 40 de lei pe zi, majorată de la 10 lei pe zi cum era inițial.
„Pacienții din spitalele românești TREBUIE să fie RESPECTAȚI! Condițiile de cazare au fost îmbunătățite, însă hrana pe care o primesc bolnavii este insuficientă.”, a scris Gabriel Zetea în postarea publicată.
Inițiativa aparține deputatului PSD Bogdan Ivan Gruia și a fost semnată de întregul grup parlamentar PSD. Decizia finală în ceea ce privește majorarea alocației de hrană din spitale va fi luată de Parlament, care poate sau nu să adopte de urgență legea.
Nu au lipsit însă nici criticile aduse partidelor PNL și USR. Gabriel Zetea a scris în postare că „Așteptăm ca PNL și USR să nu se opună și acestui proiect, așa cum ne-au obișnuit prin toate acțiunile pe care le-au făcut. Românii MERITĂ RESPECT! Pacienții din România au nevoie de hrană adecvată și suficientă pentru a se reface! PSD susține toate inițiativele legislative care pot oferi românilor.”
Sursă foto și info: Facebook