Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Maramureș are în componența patrimoniului său, câteva repere din istoria fumatului societăților medievale. O multitudine de pipe care au fost descoperite pe diferite situri arheologice, spre exemplu Cetatea Chioarului, Târgu Lăpuș sau Baia Mare. Piesele de tutun datează din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, în perioada în care fumatul era considerat o modă a timpului.
Unul dintre cei mai importanți istorici timpurii, Herodot din Halicarnas, aducea aminte despre sciții din zona nordului Mării Negre, că se purificau prin arderea semințelor de cânepă. Practica semințelor de plante arse este mult mai timpurie și a fost extinsă pe mai multe continente.
Marele navigator italian, Cristofor Columb aducea în Europa planta de tutun, în urma unei expediții care a culminat cu descoperirea Americii și era folosită la început pentru remedierea durerilor de cap și grețuri. Această plantă de tutun era folosită de către indienii mayași și de cei nord-americani, pe întreg continentul american.
În țara noastră, tutunul a fost adus de către turci pe la mijlocul secolului al XVI-lea, fiind utilizat pe întreaga perioadă a Evului Mediu, datorită descoperirilor de lulele sau pipe. Chiar și în timpul epocii romane sunt atestate același gen de pipe, confecționate din lut ars dar sub o altă formă, în timpul în care se consuma cânepa în locul tutunului.
Se presupune că tutunul creștea natural pe teritoriul Americii, încă din anii 6000, înaintea erei noastre, iar primele însemnări despre fumat au fost realizate de către Cristofor Columb, în timpul expedițiilor sale peste ocean. La întoarcerea în Europa, navigatorii i-au oferit ambasadorului Franței în Portugalia, Jean Nicot, câteva frunze de tutun, iar mai apoi acesta a introdus tutunul la curtea regală din Franța. Jean Nicot a prezentat frunzele de tutun ca fiind utilizate în scopuri terapeutice și au efecte vindecătoare. În secolul al XVII-lea, tutunul a devenit atât de popular, încât acesta era folosit la schimb, cu aurul.
Secolul al XX-lea prezintă o inovației în domeniul tutunului, atunci când marile companii americane din domeniul tutungeriei, cum ar fi Philip Morris, American Brands, produceau peste 300 de miliarde de țigări pe an. Acest lucru a produs în anul 1950, ca peste jumătate dintre adulții din Europa să devină fumători.
Sursă text și foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș-Facebook