miercuri, 28 octombrie
Reguli noi în teatre și săli de spectacole
De Daiana Toma-Cioran - marți, 01 septembrie în categoria Actualități
34

Distribuie pe rețelele de socializare

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu a vorbit despre condițiile în care publicul are acces în teatre și săli de spectacol: „Este obligatoriu între spectatori câte un scaun liber, uneori și două. Minorii sub 12 ani nu pot fi separați de însoțitori, dar un adult nu poate însoți mai mult de doi minori la spectacol. Limita publicului este de 50% și trebuie respectată indiferent de cât de mare este sala. Actorii nu vor purta măști, pentru că, altfel, actul artistic ar fi afrectat.”

În Hotărârea de Guvern privind reluarea unor activități se arată: „Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.”

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri