Unele zone ale Maramureșului erau cunoscute în perioada interbelică ca fiind populate de evrei. Familia Ovitz, o familie de naniști, modestă, a cunoscut din păcate ororile care s-au petrecut în lagărul de exterminare al naziștilor, Auschwitz. Cei șapte pitici din comuna Rozavlea au întâmpinat probleme în momentul în care tatăl lor, rabinul Shimshon Eizik Ovitz, a murit, iar o parte dintre ei au decis să-și etaleze talentele în lumea artei, făcând o mulțime de turnee în Europa, care într-un final le-au adus succesul cuvenit și le-au asigurat hrana și traiul necesar perioadei respective. Speriați de ororile naziste, au decis să-și îngroape averea, iar mai apoi au fost capturați de către naziști în anul 1944 și predați ,,Îngerului Morții”, doctorul Josef Mengele, care se spune că era pasionat de nanism. Supuși la tot felul de teste, impuse de doctorul naziștilor, Mengele, piticii au scăpat într-un final, după șapte luni de tortură, eliberați de armata sovietică. Povestea se încheie cu emigrarea familiei Oivitz în Israel, după ce au văzut haosul produs de adepții lui Hitler pe meleagurile Maramureșului și ale Europei.
Trupa ,,Liliput” era cunoscută în anii 30 datorită spectacolelor sale din întreaga Europă, dar și pentru faptul că au ajuns să cânte pentru regele Carol al II-lea. Aducerea micii familii de evrei, compusă din cinci fete și doi băieți, a stârnit reacția doctorului Mengele, care s-a trezit din pat la o oră târzie, pentru a vedea exemplarul de evrei adus la Auschwitz. Pasiunea neîncetată a ,,Îngerului Morții” pentru oamenii ciudați i-a salvat pe micii evrei de la moarte, dar, din păcate, au fost supuși la tot felul de teste, în timpul șederii lor în lagărul de exterminare nazist. De la recoltarea sângelui la extragerea dinților și genelor, la turnarea apei calde și reci în urechi, acestea sunt doar câteva dintre torturile suportate de familia Oivitz.

Amuzamentul nebun al doctorului Mengele nu avea limite. Acesta i-a obligat pe liliputani să-și dea jos hainele, iar mai apoi au fost puși pe o scenă, punându-i pe soldații naziști să-i ia în derâdere și să le ceară o părere despre mica familie de evrei, urmat de discursul umilitor, care prevedea că rasa evreiască este adepta progeniturilor de oameni cu handicap și de statură mică. Salvați de armata sovietică, aceștia au imigrat în Israel, unde au continuat cu spectacolele de varietăți, Perla Oivitz fiind ultimul membru al familiei, care a murit de cauze naturale, în anul 2001.
Sursă foto: Times Magazine