Stibina este unul dintre mineralele răspândite în natură, făcând parte din clasa sulfurilor. Caracteristicile acestui mineral sunt lungimea și forma circulară, la care i se adaugă aspectul metalic inconfundabil. Luciul metalic în contact îndelungat cu aerul devine mat, iar aspectul culorii sale devine diferit. Pe scara Mohs, acest cristal se situează între 2 și 2,5, cu o densitate de 4,6/4,7, după gradul de puritate. Are o lungime cuprinsă între 60 cm-100 cm. 

Etimologia cuvântului ,,antimonit sau stibină” provine din limba greacă, acest mineral fiind folosit în antichitate pentru obținerea bronzului sau pudrei cosmetice. Procesul de formare al stibinei este unul complex, mineralul formându-se în urma proceselor geologice hidrotermale, la temperaturi ce ating 100 de grade celsius și poate fi asociat cu aurul și cuarțul. 

În componența sa, stibina are un nivel ridicat de antimoniu (aprox. 71%), antimoniul fiind foarte rar în stare naturală. Antimoniul este folosit în industria metalurgică ca aliaj pentru creșterea durității oțelului. Acum 17 ani, China era principalul exportator de stibină, de pe glob.

Stibina (antimonitul) (Sb₂S₃) - este unul din mineralele ce formează cele mai spectaculoase flori de mină, datorită particularităților cristalografice, în special concreșterilor radiare ale cristalelor acicular-columnare. Deși relativ rară pe plan mondial, este întâlnită în aproape toate minele din Maramureș, iar cristalele lungi prismatic-tabulare cu striațiuni verticale și luciu metalic sunt specifice eșantioanelor de la Mina Herja. Este totodată și principala sursă de obținere a antimoniului (stibiului) și se întrebuințează în industria cauciucului, sticlăriei, farmaceutică și tipografică.

Sursă text: Muzeul de Mineralogie Victor Gorduza

Sursă foto: Valentin Ganța