Cea de-a cincea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge astăzi în țară. Dozele vor fi transportate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de către firma producătoare și vor fi transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 87.750 de noi doze, după cum urmează:
- Centrul Regional de Distribuție București: 33.930 doze
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 9.360 doze
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 8.190 doze
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.530 doze
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze
Pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București, în centrele de vaccinare vor fi utilizate atât doze recepționate în tranșa curentă, cât și cele recepționate acum.
Cea de-a doua etapă de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani și a persoanelor cu boli cornice a debutat în 15 ianuarie.