luni, 08 martie
Elevii se întorc în clase odată cu începerea celui de-al doilea semestru
De Petruța Gromucz - vineri, 15 ianuarie în categoria Educație și învățământ
65

Distribuie pe rețelele de socializare

Odată cu începutul celui de-al doilea semestru, elevii se vor întoarce fizic în sălile de clasă. Din 8 februarie, vor fi aplicate trei scenarii pentru reîntoarcerea elevilor în școli, respectiv scenariul roșu, scenariul galben și scenariul verde. 

A fost modificată însă organizarea activităților. Programul hibrid a fost eliminat, iar rata de incidență în cazul scenariului roșu a fost schimbată la 6 la mia de locuitori, o diferență mare față de rata inițială de 3 la mia de locuitori.

Varianta de învățământ hibrid a fost introdusă în scenariul galben în prima parte a pandemiei și permitea participarea elevilor la cursurile fizice, pe rând. O parte din elevi erau prezenți la cursurile online, iar o parte din ei susțineau orele fizic. 

„Va exista scenariul verde – în care absolut toate școlile sunt deschise; scenariul galben – în care avem deschise grădinițele, învățământul primar clasele I – IV și clasele VIII, XII și a XIII-a și zona roșie în care sunt deschise grădinițele și clasele I-IV, chiar dacă sunt peste 3 la 1.000 de locuitori rata de infectare. Ele vor rămâne deschise până la pragul de 6 care sigur generează suspendarea mai multor activități, deci și a școlilor. Până la 6, chiar și în scenariul roșu, grădinițele și învățământul primar rămân în funcțiune. Pe de-o parte, reprezentanții din Sănătate au spus că cei mici sunt mai puțini vulnerabili la virus, iar din perspectiva educației cei mici înregistrează cele mai mari dificultăți cu privire la predarea online”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru Digi 24.

De asemenea, Ministrul Educației a făcut precizări și pentru elevii din clasele mari care urmează să susțină examene importante: „Toți elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a sunt în clasă în scenariul galben, s-a renunțat la scenariul hibrid în decizia de astăzi. În galben nu merg cei din clasele V, VI și VI, respectiv IX, X, XI, acești elevi fac ore online.”

Scenariul hibrid a fost scos din cele trei scheme, deoarece în primul semestru al anului 2020-2021 nu au existat rezultate favorabile. Sorin Cîmpean a declarat că era un scenariu mult prea dificil pentru profesori, deoarece aceștia trebuiau să urmărească atât elevii prezenți fizic la curs, cât și pe cei din fața calculatoarelor. 

Anunțul redeschiderii școlilor a fost făcut de către președintele Klaus Iohannis, ieri.

„Am avut o discuție foarte importantă. Am ajuns în unanimitate la o concluzie extrem de importantă. Începând din semestrul 2, adică după vacanța de o săptămână, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Majoritatea școlilor de redeschid. Se revine practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate.”

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

8 martie- Ziua Internațională a Femeii

Daiana Toma-Cioran - mart. 8, 2021
Anual, pe data de 8 martie, se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii sau Ziua Femeii.  ...
Ziua Femeii Ziua Internațională a Femeii cultură tradiție

Filiala PNL Maramureș îl susține pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de președinte al PNL

Daiana Toma-Cioran - mart. 8, 2021
Vineri, PNL Vrancea a decis în unanimitate susținerea lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de ...
PNL Maramureș Ludovic Orban politică

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș

Petruța Gromucz - mart. 8, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
coronavirus pandemie Maramureș îmbolnăviri

Elevii din clasa a VIII-a, clasele a XII-a şi a XIII-a de liceu și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal vor merge, din 8 martie, la școală

Daiana Toma-Cioran - mart. 8, 2021
Potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, nr. 15/05.03.2021 și conform ...
pandemie școala 2021 Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Inspectoratul Școlar Județean organizează „Săptămâna Meseriilor”

Petruța Gromucz - mart. 8, 2021
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează, în perioada 8 – 14 martie, acțiunea ...
meserii ISJ Maramureș eveniment

224.640 doze de vaccin Pfizer BioNTech sosesc astăzi în țară. Cum sunt distribuite dozele?

Petruța Gromucz - mart. 8, 2021
Astăzi, 08 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă ...
vaccin pandemie coronavirus transport

Se prelungește măsura de carantinare zonală pentru o comună maramureșeană

Petruța Gromucz - mart. 7, 2021
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a primit Ordinul Șefului Departamentului ...
carantină carantină zonală pandemie coronavirus

Remember-8 martie

Petruța Gromucz - mart. 7, 2021
8 Martie – Ziua Internațională a femeii este sărbătorită în fiecare an pentru a comemora ...
cultură evenimente culturale istorie evenimente istorice

Raed Arafat, despre posibilitatea unui lockdown total în România

Petruța Gromucz - mart. 7, 2021
Șeful DSU, Raed Arafat, a atras atenția asupra faptului că noua tulpină de coronavirus se ...
coronavirus pandemie lockdown măsuri

Remember-7 martie

Petruța Gromucz - mart. 7, 2021
 322 î.HR- Moare Aristotel, unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei ...
cultură evenimente istorice evenimente culturale istorie

Instituire carantinare zonală pentru încă o localitate din Maramureș

Petruța Gromucz - mart. 6, 2021
Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, prefectul Vlad-Emanuel ...
Maramureș carantină pandemie reguli

Măsuri și reguli actualizate pentru județul Maramureș. A fost aprobată lista unităților administrativ-teritoriale în care se impun măsuri de restricționare

Petruța Gromucz - mart. 6, 2021
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a  reunit în ședință extraordinară și a ...
Maramureș reguli măsuri restaurante

Hotărâre: A fost aprobată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat și au apărut modificări în cadrul măsurilor de organizare a unităților de învățământ

Petruța Gromucz - mart. 6, 2021
HOTĂRÂRE nr. 15 din 05.03.2021privind aprobarea listei ...
hotărâre listă țări risc epidemiologic ridicat

Pfizer face concedieri în Belgia și transferă o parte dintre activități în România

Daiana Toma-Cioran - mart. 5, 2021
Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului ...
Pfizer vaccin România Belgia

Ionel Bogdan, discuții despre depozitul temporar de deșeuri, parcurile industriale și reabilitarea Casei Tineretului. Care dintre aceste proiecte vor fi concretizate?

Petruța Gromucz - mart. 5, 2021
Astăzi a avut loc la sediul PNL o conferință de presă susținută de Președintele Consiliului ...
conferință parcuri indfustriale Baia Mare Ionel Bogdan

Remember-6 martie

Petruța Gromucz - mart. 5, 2021
 1475- Se naște Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect și poet italian, ...
cultură istorie evenimente istorice remember

Patinoar pentru băimăreni acum 100 de ani

Petruța Gromucz - mart. 5, 2021
Patinele au o istorie de peste 700 de ani, istorie care a început, desigur, în țările nordice. ...
istorie patinoar Baia Mare arhivă foto

Prioritate la vaccinare pentru pacienții transplantați și pacienții aflați pe lista de așteptare pentru transplant

Petruța Gromucz - mart. 5, 2021
Pentru a veni în sprijinul pacienților cu transplant sau aflați pe lista de așteptare pentru ...
paciemți prioritate vaccinare pandemie

Emil Boc supărat pe conducerea PNL: „Am adus cele mai multe voturi și am fost pur și simplu umiliți. E o sfidare fără precedent”

Daiana Toma-Cioran - mart. 5, 2021
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, spune că filiala clujeană a partidului a fost ...
politică România Instituția Prefectului Cluj

Raed Arafat, despre cât de pregătită e țara noastră pentru un cutremur: „România a făcut un pas major de dotare și pregătire în ultimii ani”

Petruța Gromucz - mart. 5, 2021
Ieri s-au împlinit 44 de ani de la seismul din 1977, seism care a zguduit întreaga țară. În ...
seism Arafat cutremur pregătire