Social-democrații acuză Guvernul că „sărăcește populația, înghețând veniturile chiar în momentul în care prețurile cresc” și că „profitul personal este prioritatea lor, nu nivelul de trai al românilor”.
„Guvernarea Dreptei sărăceşte populaţia, îngheţând veniturile chiar în momentul în care preţurile cresc. Datele oficiale arată că luna trecută produsele alimentare s-au scumpit dramatic mai ales pentru românii cu venituri mici, cei mai afectaţi de aceste creşteri! Cabinetul Cîţu măreşte salariul minim cu doar #doi lei pe zi, dar fasolea s-a scumpit cu 18%, iar preţurile la pâine, carne şi fructe sunt mai mari cu 5-8%”, scrie într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că prim-ministrul Florin Cîțu vrea să vândă pe „nimic” cele mai puternice și mai rentabile companii de stat, iar PSD se va opune „cu toate forțele” acestei încercări.
„Nu le-a ajuns cât au furat în pandemie! După împrumuturile uriaşe de 30 de miliarde de euro, făcute anul trecut, Cîţu pune acum la cale cel mai mare jaf din istoria modernă a ţării. Vrea să vândă - pe nimic! - cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat. Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde de lei. Au încercat să facă asta şi anul trecut. Nu le-a mers! Şi acum ne vom opune, cu toate forţele. România trebuie să acţioneze la fel ca celelalte state europene - Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, ţări care îşi protejează companiile strategice în această perioadă de criză provocată de pandemie”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale va fi abrogată, ca un semnal pentru piaţa de capital, în sensul atragerii de noi investiţii străine în România.
„Ceea ce facem noi prin abrogarea legii nu înseamnă neapărat că mâine vom începe să vindem. Nu, este un semnal pe care-l dăm pieţei de capital, investitorilor străini că în România proprietatea privată este sfântă, în primul rând, şi, în al doilea rând, că nu suntem o ţară care nu doreşte să vină investitori. Deci, suntem o economie deschisă, o economie modernă, care ştie să lucreze cu instrumentele pieţei de capital”, a declarat premierul Forin Cîțu.