Examenele naționale pentru anul 2020-2021 ar urma să se desfășoare la datele deja stabilite, în prezență fizică. Chiar dacă anul acesta nu a fost unul ușor pentru elevi și profesori, examenele naționale vor fi susținute.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpean a făcut anunțul ieri, după ce a precizat că a avut consultări cu reprezentanții elevilor, ai părinților și ai cadrelor didactice. Deoarece materia de anul acesta a avut mici scăpări datorită noului mod de predare, vor fi necesare modificări la materia care va fi cerută la examen.
„Am avut o consultare maraton cu reprezentanții elevilor, reprezentanții personalului din învățământ și ai părinților. Cu toții au solicitat și împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naționale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca ele să se deruleze cu prezență fizică, pentru a asigura relevanța acestora.”, declară Ministrul Educației.
Sorin Cîmpean a declarat că este conștient de modul în care au fost realizate cursurile pe perioada pandemiei, iar tocmai de aceea, tematica examenului va fi adaptată în funcție de cunoștințele elevilor.
„Putem să flexibilizăm la tematica de examen. Ea va fi stabilită, adaptată, corelată cu realitățile acestui an. Nu are sens să negăm faptul că în educație au fost pierderi. Important este să identificăm corect acele pierderi, să planificăm o tematică adecvată modului în care elevii au asimilat și nu modului în care profesorii au predat. De multe ori profesorii au predat, fără să fie vina lor, în fața unor ecrane negre, deci nu avem un feedback, un raport real a ceea ce au asimilat elevii.”