luni, 01 martie
Soluțiile Ministerului pentru deblocarea blocajului din cadrul Măsurii 2 – granturi pentru capital de lucru
De Petruța Gromucz - miercuri, 06 ianuarie în categoria Economic
51

Distribuie pe rețelele de socializare

Pentru măsura 2 de granturi, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului se confruntă cu un blocaj, mai exact incapacitatea de soluționare a numărului mare de cereri. În momentul de față, există deja 18.000 de cereri depuse, dintre care se pot soluționa zilnic aproximativ 90 de cereri. Dintre dosarele depuse până acum pentru măsura 2, doar un procent de 12,08% au fost admise. 

În situația dată, se caută soluții pentru rezolvarea cât mai rapidă a problemei, iar Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a comunicat că s-a ajuns la patru soluții pe care MEAT a început deja să le adopte. Ministrul a comunicat două dintre soluții în cadrul unei emisiuni televizate. Prima soluție se referă la automatizarea platformei unde sunt depuse cererile de finanțare. Prin intermediul acestei soluții, funcționarii publici ar reuși să câștige timp, renunțând astfel la verificările manuale, având în vedere că o astfel de verificare durează câte 10 minute pentru fiecare cerere. 

„Nu mi se pare o idee bună ca funcționarii publici să analizeze planuri de business. Unii dintre ei nu au lucrat în viața lor în privat, și nu e un lucru rău în sine, dar nu poți să ai pretenția să judeci planuri de business care sunt foarte variabile. […] Nu putem să punem sarcina aceasta pe umerii funcționarilor, trebuie să facem ce au făcut și alte state europene pentru absorbția acestor fonduri și anume să folosim mult mai mult sistemul bancar, non-bancar și financiar, adică statul să vină cu garanții, să vină cu instrumente financiare, cu subvenție de dobândă, dobândă zero, dacă investești undeva, dar în felul acesta și banca să își asume un risc și mai ales banca să facă procesarea acestei birocrații extraordinare”, a declarat Ministrul.

Cea de-a doua soluție este aducerea oamenilor din minister, pentru a suplimenta forța de muncă. 

„Avem acum planul să mai luăm oameni din minister, să ne concentrăm pe ce este cel mai important și anume absorbția acestor fonduri. E şi soluţia să mai apelăm la soluţii externe ca să vedem cum putem aduce forţe de muncă să soluţionăm aceste cereri”, a transmis Claudiu Năsui.

Ministrul a făcut declarații și despre Măsura 1, cea destinată microgranturilor și a explicat că banii sunt deja în bănci, iar plățile aferente vor fi realizate înainte de trecerea legii bugetului. 

Măsura 3 nu întâmpină probleme majore, iar site-ul Ministerului urmează să fie actualizat pentru ca toți beneficiarii și viitorii beneficiari să aibă acces la informații.

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Polițiștii maramureșeni acționează împotriva răspândirii COVID-19

Petruța Gromucz - mart. 1, 2021
Polițiștii maramureşeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri ...
Maramureș polițiști acțiuni de verificare pandemie

1 Martie, zi de tradiție și bucurie

Petruța Gromucz - mart. 1, 2021
1 Martie anunță sosirea primăverii și aduce odată cu ea și un obicei străvechi: dăruirea ...
1 martie tradiție primăvară mărțișor

Donald Trump a lansat ideea că ar putea candida din nou în 2024

Daiana Toma-Cioran - mart. 1, 2021
Donald Trump a susţinut primul său discurs public de când a părăsit funcţia de preşedinte al ...
SUA fost președinte Donald Trump actual președinte

Președintele Senatului, Anca Dragu: „Nu cred că vom trece la acest pașaport Covid-19. Personal, nu susțin un asemenea demers”

Daiana Toma-Cioran - mart. 1, 2021
Anca Dragu, Preşedintele Senatului, spune că nu susţine introducerea paşaportului Covid şi că nu ...
Președinte Senat Anca Dragu pandemie

O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește astăzi în țară

Petruța Gromucz - mart. 1, 2021
Astăzi, 1 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă ...
pandemie coronavirus vaccinare imunizare

A fost prelungită măsura de carantinare zonală pentru unitatea administrativ-teritorială Recea

Petruța Gromucz - mart. 1, 2021
Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu ...
carantină pandemie carantină zonală Maramureș

Remember-1 martie

Petruța Gromucz - mart. 1, 2021
Mărțișor este numele dat lunii martie, datorită sărbătorii care cade în data de ...
cultură evenimente istorice evenimente culturale 1 martie

Remember-28 februarie

24mm.ro - feb. 28, 2021
România-Ziua Protecției Civile. În România, protecția civilă a luat ființă sub ...
cultură evenimente istorice remember 28 februarie

Mărțișoare muzicale oferite doamnelor și domnișoarelor de Școala Populară de Artă Baia Mare

24mm.ro - feb. 28, 2021
Școala Populară de Artă din Baia Mare oferă mărțișoare muzicale tuturor doamnelor și ...
cultură tradiție artă România

Poliția Animalelor a devenit operațională

24mm.ro - feb. 28, 2021
Poliția animalelor a devenit operațională și în țara noastră, actele de cruzime asupra ...
Poliția animalelor operațională România

Astăzi a fost aflat rezultatul competiției „Capitala Europeană a Tineretului”. Este Baia Mare noua capitală?

Petruța Gromucz - feb. 27, 2021
Programul „Capitala Europeană a Tineretului” este cel mai ambițios program național destinat ...
Baia Mare „Capitala Europeană a Tineretului” competiție program

ACS Recea vine cu un punct din Mioveni

24mm.ro - feb. 27, 2021
ACS Recea scoate cel de al doilea egal, de această dată împotriva echipei CS Mioveni, cea de a ...
ACS Recea Maramureș egal CS Mioveni

Vaccinul anticovid Johnson&Johnson va fi în curând autorizat

24mm.ro - feb. 27, 2021
Vaccinul Johnson&Johnson, care se va administra într-o singură doză, urmează să fie ...
pandemie coronavirus Covid campanie

Mărțișorul românesc-între tradiție și modernitate

24mm.ro - feb. 27, 2021
Prima lună a primăverii, martie, debutează cu Ziua Mărțișorului, simbol străvechi pentru ...
mărțișor primăvară România UNESCO

Ajută un copil dăruind un mărțișor!

24mm.ro - feb. 26, 2021
Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, Maramureș, vă invită să vizitați expoziția ...
muzeu Maramureș expoziție caritabilă mărțișor

Minaur nu va mai face deplasarea la București

24mm.ro - feb. 26, 2021
Minaur Baia Mare nu va mai face deplasarea la București, în urma testelor făcute, înainte de ...
Minaur Baia Mare deplasare București

130 de cabinete noi de vaccinare în țară. Cinci fluxuri noi de vaccinare în Maramureș

Petruța Gromucz - feb. 26, 2021
Începând de luni, 1 martie, 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul ...
vaccin centre de vaccinare pandemie coronavirus

Instituire carantină zonală pentru unitățile administrativ-teritoriale Șișești și Tăuții Măgherăuș

Petruța Gromucz - feb. 26, 2021
Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu ...
carantină Șișești Tăuții Măgherăuș pandemie

Poți contribui la înfrumusețerea domeniului Mogoșa din Maramureș

24mm.ro - feb. 26, 2021
Domeniul Mogoșa din Maramureș lansează o provocare publicului pe pagina sa de facebook, printr-o ...
înfrumusețare Maramureș Mogoșa 2021

Ionel Bogdan: „După ce se va termina pandemia, Spitalul Modular poate fi folosit pentru zona de Primiri Urgențe”

Daiana Toma-Cioran - feb. 26, 2021
Azi, 26 februarie, are loc ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș. Primul proiect pe ...
conferință de presă Consiliul Județean Maramureș Baia Mare