marți, 26 ianuarie
Remember-20 decembrie
De Mihai Popan - duminică, 20 decembrie în categoria Cultură
25

Distribuie pe rețelele de socializare

Ziua Internațională a Solidarității Umane

Conceptul de solidaritate a definit activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite de la fondarea acesteia, care a adus statele şi popoarele lumii împreună pentru promovarea păcii, a drepturilor omului şi dezvoltarea socială şi economică. 

Potrivit ONU, Ziua internaţională a solidarităţii umane este este marcată pentru a sărbători unitatea în diversitate şi pentru a reaminti guvernelor să respecte angajamentele lor faţă de acordurile internaţionale,dar și pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanţa solidarităţii.

SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII POPULARE ÎN ROMÂNIA– Ignatul

În 20 decembrie, românii, mai ales cei din mediul rural, sărbătoresc Ignatul, când, conform tradiţiei, este sacrificat porcul pentru Crăciun. Popoarele vechi (egipteni, greci, romani) jertfeau un animal în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul, sacrificiu care semnifică anul ce se încheie, dar şi o nouă viaţă, noul an. Vechii daci sacrificau un animal (porc) ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă. 

1191 -  Într-un document emis de papa Celestin al III-lea, apare prima atestare documentară a cetății Sibiului.

1192 - Richard I al Angliei este capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce se îndrepta spre Anglia, după semnarea tratatului cu Saladin, care a încheiat cea de-a Treia Cruciadă.

1522 -Are loc  Asediul Rhodosului. Sultanul Suleiman Magnificul acceptă predarea și evacuarea Cavalerilor de Rhodos (Cavalerii Ospitalieri ), supraviețuitori ai asediului otoman al insulei. Aceștia se stabilesc in Malta, iar în secolul al XVI –lea, Ordinul Ospitalierilor devine Ordinul Cavalerilor de Malta.

1808 – Se naște mitropolitul Andrei Șaguna, cel care a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal.

1837 - Apare la Bucureşti primul cotidian românesc intitulat “România“, sub redacţia lui Florian Aaron şi Gheorghe Hill. Acesta oglindea viaţa politică, social-economică, ştiinţifică şi culturală a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, dar şi evenimentele politice din întreaga lume. Publicația a apărut pînă în 31 decembrie 1838.

1842 - Obșteasca Adunare Extraordinară a Țării Românești îl alege ca domn pe Gheorghe Bibescu, abdică în iunie 1848.

1852 – Se naște arhitectul Ion Mincu, întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură.

1868 – Se naște industriașul american Harvey S. Firestone, pionier al industriei de cauciuc.

1879 – Se naște Ion Gheorghe Duca, jurist si om politic român, care a fost de mai multe ori ministru în guvernul român. În noiembrie 1933 a fost numit prim-ministru, dar la 29 decembrie a fost asasinat de un comando legionar.

1880 - Lascăr Catargiu este desemnat preşedinte al Partidului Conservator, după moartea lui Costache (Manolache) Epureanu din 22 septembrie 1880.

1892 -Este înfiinţat, din iniţiativa profesorului Mina Minovici,  Institutul Medico-Legal (Morga) din Bucureşti, România, care era destinat spre a servi învăţământului medicinii legale, expertizelor cerute de instanţele judiciare şi nevoilor oraşului.

1909 – Este adoptată Legea pentru înfiintarea Băncilor populare de meseriași și a cooperativelor de producție, consum, construcție și de comerț din România. 

1915 – Are loc prima audiţie, la Ateneul Român din Bucureşti, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc “Acteon” de Alfred Alessandrescu.

1917 - Ia ființă prima poliție secretă comunistă, după ce Consiliul Comisarilor Poporului din URSS emite un decret care prevedea formarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevolutiei (CEKA), condusă de Felix Edmundovici Dzerjinski. Organizatia a devenit cunoscută ulterior sub numele de KGB.

1924 - Hitler este eliberat din inchisoarea Landsberg, unde fusese încarcerat 264 de zile ca urmare puciului eșuat de la Munchen. Hitler a scris cartea Mein Kampf, devenită “biblia” nazismului în timpul detenției.

1925 - Este promulgată Legea de organizare a Curţii de Casaţie din România.

1936 – Iese de sub tipar, la Cluj, ziarul “Poporul“, organul legal de presă al Frontului Plugarilor din România, care apare pînă în decembrie 1937.

1937 -Au loc alegeri pentru Parlament, în urma cărora Partidul Totul pentru Ţară câstigă poziţia a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Liberalii nu au avut o cota de 40% din voturile necesare pentru obținerea primei majoritare. Regele Carol al II-lea demite guvernul liberal şi îl numeşte premier pe Octavian Goga. 

1945 – Este anunțată instalarea de sovietici a noii puteri în România.

1946 - A fost “etatizată” Banca Națională a României,  primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.

1946 – Este lansat popularul film It’s a Wonderful Life, la New York.

1973 - Este inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti.

1985 - Papa Ioan Paul al II-lea anunță instituirea Zilei Mondiale a Tineretului.

1989 - Într–o intervenție televizată,  Nicolae Ceaușescu califică evenimentele de la Timișoara drept opera unor „huligani”, respectiv a unor „grupuri fasciste și antinaționale”.

1996 - Moare astronomul si scriitorul american Carl Sagan, fondator al programului de căutare a inteligenței in Univers ( SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence), cunoscut datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Calatorie in Univers

1997 - Are loc premiera filmului “La vita é bella”, în regia Roberto Begnini, distins la Cannes cu Marele Premiu al Juriului şi cu trei Premii Oscar.

2000 - Preşedintele ales al Romaniei, Ion Iliescu, depune jurământul în faţa Camerelor Parlamentului.

2001 - Moare Léopold Sedar Senghor, poet si om politic, fost preşedinte al statului Senegal (1960–1980), promotor al conceptului “la négritude”. Senghor este unul dintre luptătorii din avangarda mişcării pentru unitate africană.

2004 - Traian Băsescu, noul președinte al României, depune jurământul în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului.



 



 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Situația pensiilor din România, un subiect controversat. Ministrul Muncii: „(...) aș vrea ca peste un an – un an și jumătate să putem spune exact cât vor fi pensiile”

Petruța Gromucz - ian. 26, 2021
Ministrul Muncii, Raluca Turcan își dorește ca subiectul pensiilor să fie scos „de sub lupa ...
economie pensii punct de pensii majorare

Remember-26 ianuarie

Mihai Popan - ian. 26, 2021
1500- Navigatorul spaniol Vicente Yáñez Pinzón descoperă coastele Braziliei și ...
Remember cultură istorie date istorice

Masca de protecție trebuie purtată chiar și după administrarea celor două doze de vaccin. Nu există studii care să demonstreze că serul poate preveni infecția și transmiterea virusului

Petruța Gromucz - ian. 25, 2021
Ministerul Sănătății avertizează că masca de protecție trebuie purtată chiar și după vaccinare, ...
mască de protecție vaccin doze de vaccin imunizare

Snow Handball Challenge-Handbal pe zăpadă

Mihai Popan - ian. 25, 2021
În data de 13 februarie 2021, în frumoasa stațiune Șuior din Maramureș, situată în apropiere de ...
Snow Handball Challenge handbal pe zăpadă concept nou regulament

Muzeul Județean de Mineralogie Victor Gorduza-Stibina, exponatul săptămânii

Mihai Popan - ian. 25, 2021
Stibina este unul dintre mineralele răspândite în natură, făcând parte din clasa sulfurilor. ...
Muzeul Județean Mineralogie Victor Gorduza Stibina

A șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech a ajuns în țară. Campania de vaccinare continuă pentru persoanele din Categoria a II-a de risc

Petruța Gromucz - ian. 25, 2021
Astăzi a ajuns în țară a șasea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 92.430 ...
vaccin campanie de vaccinare pfizer imunizare

Deschiderea școlilor, o prioritate pentru Ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: „Dacă discutăm de deschiderea școlilor vs deschiderea restaurantelor, (...) aleg deschiderea școlilor.”

Petruța Gromucz - ian. 25, 2021
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că prioritatea cea mai mare din acest moment este ...
școală România educație redeschidere școli

Marcelo Rebelo de Sousa reales președinte al Portugaliei

Daiana Toma-Cioran - ian. 25, 2021
Ieri, portughezii au avut alegeri prezidențiale, iar Marcelo Rebelo de Sousa a fost reales în ...
Marcelo Rebelo de Sousa Portugalia alegeri prezidențiale scrutin

Interviu/ Gabriel Zetea, deputat de Maramureș: „Maramureșul va avea o voce!”

Daiana Toma-Cioran - ian. 25, 2021
Gabriel Zetea a avut două mandate de consilier județean, un mandat de vicepreședinte al ...
Deputat de Maramureș 2021 Gabriel Valer Zetea proiecte

Situația actualizată a înscrierilor și plăților pentru cele trei măsuri pentru IMM-uri. Formularul de înscriere pentru Măsura 3 mai este disponibil câteva zile

Petruța Gromucz - ian. 25, 2021
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au publicat situația privind înscrierile ...
măsura 1 măsura 2 măsura 3 IMM-uri

Remember-25 ianuarie

Mihai Popan - ian. 25, 2021
1475- Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), trimite o scrisoare ...
Remember 25 ianuarie cultură istorie

EHF European League-Minaur se întoarce fără niciun punct din Rusia

Mihai Popan - ian. 24, 2021
Partida dintre Astrahan Astrahanochka și Minaur debutează cu golul băimărencelor, iar la scurt ...
EHF European League Handbal competiție europeană sport

24 ianuarie 1859-Mica Unire

Mihai Popan - ian. 24, 2021
Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas în istoria poporului român ca o dată de o însemnătate ...
1859 Marea Unire Basrabia Țara Românească

Remember-24 ianuarie

Mihai Popan - ian. 24, 2021
Ziua Unirii- La 24 ianuarie a avut loc Unirea Principatelor Române, sub ...
Remember 24 ianuarie cultură istorie

Noi precizări despre vaccinarea împotriva noului virus SARS-CoV-2

Mihai Popan - ian. 23, 2021
În perioada 15 ianuarie-22 ianuarie, pe platforma <a ...
Vaccin Noi precizări SARS-CoV-2 sănătate

EHF European League-Minaur Baia Mare va juca mâine cea de a doua partidă din cadrul grupelor

Mihai Popan - ian. 23, 2021
După un prim succes împotriva nordicelor de la Storhamar, handbalistele de la Minaur Baia Mare ...
EHF European League deplasare grupe Grupa C

Remember-23 ianuarie

Mihai Popan - ian. 23, 2021
1465-&nbsp; Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, cucerește cetatea Chiliei, ...
Remember 23 ianuarie cultură istorie

Handbal-Trei jucătoare de la Minaur convocate la lotul național de către Adrian Vasile

Mihai Popan - ian. 22, 2021
Noul selecționer al naționalei de handbal feminin a României, Adrian Vasile, a convocat pentru ...
Handbal Minaur Baia Mare trei jucătoare

Ministrul Educației a decis: numărul de elevi din clasele a IX-a se va reduce

Petruța Gromucz - ian. 22, 2021
În ultimele zile, în spațiul public au apărut informații cu privire la modul de întocmire a ...
învățământ România educație reducere elevi

Handbal-În perioada carantinei, handbalistele de la CSȘ 2 Baia Mare s-au antrenat pe WhatsApp

Mihai Popan - ian. 22, 2021
Anul 1979 este un punct de referință pentru sportul băimărean, în acest an fiind înființat ...
Handbal junioare I CSȘ 2 Baia Mare sport