Etapa restantă din Liga I va începe de azi, partidele disputându-se între Poli Iași-Academica Clinceni, FC Argeș-FC Hermannstadt, FC Voluntari-Chindia Târgoviște, Sepsi Sf. Gheorghe-UTA Arad, Dinamo București-CFR Cluj, Universitatea Craiova-FCSB.
După ultimele două înfrângeri suferite de echipa lui Flavius Stoican, Poli Iași e pregătită să înfrunte Academica Clinceni și să obțină victoria. Partida se va desfășura astăzi de la ora 15:00.
FC Argeș, echipa cu cele mai puține victorii în Liga I va disputa partida restantă cu FC Hermannstadt, astăzi de la ora 17:00.
FC Voluntari și Chindia Târgoviște, partida orgolilor va debuta astăzi de la ora 19:30, pe stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari.
Sepsi Sf. Gheorghe va întâlni echipa antrenată de Laszlo Balint, UTA Arad, într-o partidă care contează pentru repoziționarea ambelor echipe în clasamentul Ligii I. Meciul va începe mâine de la ora 17:30.
Dinamo București și CFR Cluj se vor duela în această etapă restantă, mâine de la ora 20:30.
Primele echipe ale clasamentului, Universitatea Craiova și FCSB, își dau întâlnire vineri seara de la ora 20:30, meciul disputându-se pe stadionul Ion Oblemenco.