Revoluția română din decembrie 1989 a pus capăt dictaturii comuniste, înlocuind totalitarismul cu libertatea pentru poporul român. Revolta a debutat la Timișoara, dar a cuprins cu rapiditate toată țara. A fost Revoluția care a distrus aproape patru decenii de comunism, perioadă în care poporul român a cunoscut o multitudine de suferințe și privațiuni. O lume întreagă a putut urmări, în direct, pe posturile de televiziune, cum românii își iau în sfârșit porția de libertate. Deși au fost considerate cele mai curajoase proteste ce au avut loc în Europa la sfârșitul secolului XX, acestea s-au soldat cu victime, în special tineri, care au ieșit în stradă cu mâinile goale, în încercarea de a manifesta pașnic. Totul s-a întâmplat într-o perioadă în care, în Europa, aveau loc schimbări importante: căzuse Zidul Berlinului, iar Războiul Rece se sfârșea.

În dimineața zilei de 16 decembrie, în Timișoara, în fața casei pastorului reformat Laszlo Tokes se strânseseră câteva zeci de demonstranți, care își exprimau nemulțumirea față de decizia de evacuare a pastorului. Deși primarul orașului a încercat să dea asigurări că pastorul nu va fi evacuat, mulțimea protestatarilor creștea de la o oră la alta, ajungând în jurul prânzului la aproximativ 1000 de persoane, care au blocat tramvaiele care circulau în zonă. Sosirea milițienilor în uniformă și a cadrelor Securității și ale miliției în civil nu a făcut decât să încingă spiritele. Protestatarii au început să strige: „ Jos Ceaușescu!”. Seara, au loc ciocniri între manifestanți și scutierii trimiși la fața locului, care sunt învinși de manifestanți, care se îndreaptă spre sediul județean al PCR și spre Piața Operei. La Timișoara este trimisă o echipă operativă de la București, care arestează și brutalizează aproape 200 de persoane prezente la manifestație, iar garnizoana MapN Timișoara intră în alertă, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. 

În cursul nopții de 16 spre 17 decembrie, pastorul Laszlo Tokes, împreună cu soția, au fost evacuați, cu violență. În dimineața zilei de 17 decembrie, la Timișoara a ajuns și un grup operativ al Marelui Stat Major al Armatei. În continuare, pe străzile Timișoarei se aflau câteva mii de manifestanți, care distrugeau cărțile care-l preaslăveau pe dictator, spărgând geamurile librăriilor. În același timp, Vasile Milea, ministrul Apărării din acea vreme, transmite la București că situația de la Timișoara s-a agravat, dând ordin ca sediul PCR din Timișoara să fie apărat de 400 de soldați. Județul Timiș intră astfel în stare de necesitate, iar armata în stare de luptă, străzile Timișoarei fiind împânzite de tancuri, pe care protestatarii le blochează sau le incendiază. Conducerea garnizoanei din oraș a fost preluată de șefii din Marele Stat Major, sosiți din capitală, unde este convocat Comitetul Executiv al PCR, după ce protestatarii timișoreni au luat cu asalt Comitetul Județean de Partid și au distrus inscripția PCR, în seara zilei de 17 decembrie. Elena și Nicolae Ceaușescu acuză miniștrii Apărarii, de Interne și generalii că nu au tras în manifestanți, pentru a reprima sub orice formă revolta. Astfel, în jurul orei 18 din ziua de 17 decembrie, soldații încep să tragă din plin asupra protestatarilor de pe Calea Girocului, în câteva ore fiind împușcați peste 300 de oameni.

În 18 decembrie, la Timișoara, numărul manifestanților crește, deși trupele MapN fuseseră suplimentate. Zeci de mii de muncitori au intrat în grevă generală. În seara zilei de 18 decembrie, manifestanții, cu lumânări în mâini, se adună pe treptele catedralei din oraș, unde sunt întâmpinați cu gloanțe. În oraș, se trage până dimineața, iar numărul de morți și răniți crește.

În 19 decembrie, tot mai mulți muncitori timișoreni ies în stradă, manifestațiile luând amploare. Se ordonă retragerea tancurilor și TAB-urilor și se interzice folosirea armamentului de război. În 20 decembrie, la Timișoara erau în stradă zeci de mii de manifestanți, care scandau: „Jos dictatorul!”, „Libertate!”, „Armata e cu noi!”. În această situație, forțele de Miliție și Securitate au părăsit dispozitivele, iar manifestanții au urcat pe TAB-uri, oferind soldaților pâine, flori și țigări. Timișoara a fost proclamat de către manifestanți „primul oraș liber de comunism al României”. Ei cer premierului Constantin Dăscălescu demisia conducerii țării, alegeri libere și judecarea celor vinovați pentru morții Timișoarei. Nicolae Ceaușescu, întors din Iran, se declară nemulțumit de maniera în care a fost gestionată situația, îl numește pe Victor Atanasie Stănculescu coordonatorul situației din județul Timiș, unde este declarată stare de necesitate. Mai mult, într-o apariție televizată, îi numește huligani pe manifestanții din Timișoara.

Pe data de 21 decembrie, la București este organizat un miting, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, care promite mulțimii mărirea salariilor și condiții mai bune de trai, dar este huiduit, moment în care este întreruptă transmisia televizată. Acesta a reprezentat debutul Revoluției la București, în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară. Deși s-a încercat reprimarea revoltei prin diverse mijloace, prin persoane infiltrate printre manifestanți și sunete de panică emise de o autospecială a MapN, manifestanții nu au fost intimidați, mulți rămânând în Piața Universității, Piața Romană și Piața Unirii. Pe străzile capitalei apar transportoare blindate si mașini de pompieri. Au loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, soldate cu morți și răniți. Peste 1000 de arestați sunt duși la Miliția Capitalei, câteva sute ajungând la Penitenciarul Jilava, unde sunt torturați. Printre aceștia se aflau și copii. 

În 22 decembrie, muncitorii din marile uzine ale capitalei se îndreaptă spre CC al PCR, în timp ce dictatorul cere șefului Securității, Iulian Vlad, și ministrului MapN, Vasile Milea, să oprească apropierea demonstranților cu orice preț. Vasile Milea se sinucide în propriul birou, trăgându-și un glonț în piept. Deși Nicolae Ceaușescu i-a cerut generalului Stănculescu să preia portofoliul Apărării și să ordone lupta, acesta dă ordin contrar. În urma ședinței Comitetului Politic Executiv, Nicolae Ceaușescu decide să continue lupta împotriva poporului român și impune starea de necesitate pe teritoriul țării. Zeci de mii de protestatari se aflau în fața sediului CC, moment în care gen. Stănculescu le cere soților Ceaușescu să părăsească sediul cu un elicopter, acesta fiind momentul în care dictatura comunistă s-a prăbușit.

În final, cuplul Ceaușescu a fost capturat, fiind ambii condamnați la moarte și executați prin împușcare. După executarea soților Ceaușescu, pedeapsa cu moartea a fost abolită în România.