Naționala de handbal feminin a României pierde la limită partida disputată cu Ungaria, la scorul de 26 la 24. Prima repriză a fost câștigată la un punct diferență de către românce (14-13), Ostase având cea mai bună prestație din tabăra lui Burcea.
Ungaria a intrat în avantaj în primele minute ale partidei, conducând cu scorul de 3-1, iar la scurt timp Ostase a readus naționala pe linia de plutire, egalându-le la scor pe maghiare. Cristina Laslo n-a avut cea mai bună prestație de la Euro, dar pe parcursul acestui meci a reușit să egaleze de două ori, prima dată la scorul de 12 la 12 și a doua oară înainte cu 10 minute ca partida să se încheie, la scorul de 20-20.
Repriza secundă a început bine pentru România, care a ajuns să conducă cu două goluri diferență, pierzând mai apoi din echilibrul jocului și fiind egalată după nouă minute de la startul reprizei.
Finalul partidei s-a jucat pe contre, Ungaria conducând România în ultimele patru minute ale partidei cu o diferență de două goluri (24-22), distanțându-se la trei goluri în minutul 58 al partidei. Finalul a fost de partea maghiarelor, România aflându-se în imposibilitatea de a mai egala.
În urma acestei partide, naționala condusă de Bogdan Burcea pierde cea de a patra partidă în cadrul Campionatului European, iar meciul de mâine cu campioana mondială, Olanda, le dă fiori româncelor, care ar putea să termine grupa principală cu 0 puncte.
În cadrul acestui turneu, naționala de handbal feminin a României a avut cea mai slabă evoluție din ultimii ani.
Sursă foto: Prosport.ro