România pierde la o diferență de cinci goluri partida disputată cu naționala de handbal feminin a Croației, în primul meci din cadrul grupelor principale. Croatele au pornit cu un avantaj, au intrat în cadrul grupelor principale cu patru puncte și neînvinse, iar în cazul unui eșec cu elevele lui Burcea, aveau toate șansele să se califice mai departe.
Prima repriză a început bine pentru handbalistele românce, care le au condus pe croate de două ori cu patru goluri diferență (7-3,8-4). Spre sfârșitul acestei reprize, Croația și-a intrat în mână reușind să restabilească scorul și să încheie în favoarea lor începutul partidei la o diferență de patru goluri (14-10).
Repriza secundă a fost dominată de Croația, care a condus la scor pe naționala de handbal a României pe tot parcursul acestei reprizei. România a reușit să se apropie de scorul Croației (19-17, 20-17), în minutul 45, datorită celor patru goluri marcate, două din fază fixă înscrise de Cristina Neagu și golurile Elizei Buceschi de la 7m. A doua repriză se încheie la o diferență de un gol, în favoarea croatelor (11-10). Este pentru prima dată în istoria Croației, când iese învingătoare în fața handbalistelor românce la Euro.
În urma acestei partide, România ratează toate șansele de a se califica mai departe în cadrul Campionatului European.
Următoarea partidă pe care naționala de handbal a României o va disputa este cu Ungaria, pe data de 14 decembrie de la ora 21:30.
Sursă foto: digisport.ro