După ce premierul Poloniei a susținut zilele trecute că negocierile privind deblocarea bugetului multianual se vor întinde pe o perioadă de câteva luni, aseară Polonia și Ungaria au ajuns la un compromis cu Germania pentru deblocarea celor 1.800 de miliarde de euro. Suma reprezintă bugetul multianual al Uniunii Europene și planul de rederesare economică, după pierderile economice suferite din cauza pandemiei.
Polonia și Ungaria au blocat fondul multianual pentru că Bruxelles-ul vrea să condiționeze accesul la fondurile europene de respectarea statului de drept. Ajutorul de pandemie are o valoare de 750 de miliarde de euro și trebuie să ajute statele membre să își redreseze situația economică precară.
Acordul dintre cele două țări și Germania ar urma să fie prezentat în fața celorlalte state membre și ar putea fi parafat până vineri, la încheierea summit-ului liderilor europeni la Bruxelles.
Dacă cele două țări nu ajungeau la un acord, riscau excluderea din Fondul UE de relansare economică.
Pentru mai multe informații, accesați link-urile https://24mm.ro/article/1161?slug=negocierile-pentru-adoptarea-bugetului-ue-si-a-planului-de-relansare-economica-ar-mai-putea-dura-cateva-luni-banii-pentru-recuperarea-economica-post-pandemie-sunt-blocati , https://24mm.ro/article/1086?slug=imm-urile-romanesti-vor-primi-fonduri-de-66-miliarde-de-euro