Liberalii vor valida, cel mai probabil, azi, propunerea de premier
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat că liberalii vor valida azi într-o ședință a Biroului Politic Național propunerea de prim-ministru.
„Mâine discutăm. Vom valida seara, probabil în Biroul Politic Național în jurul orei 19:00 sau 20:00, după ce la prânz vom sta de vorbă pe propuneri. (...) Toate numele sunt membri PNL, au fost membri PNL, vor fi membri PNL", a declarat Rareş Bogdan aseară.
Rareș Bogdan susține că premierul interimar, Nicolae Ciucă, este unul din cele trei- patru nume luate în calcul pentru poziția de prim-ministru.
"Preşedintele Klaus Iohannis are ultimul cuvânt. Noi vom face propunerile şi domnia sa va alege, pentru că viitorul premier va trebui să fie într-un parteneriat cu domnia sa şi, de asemenea, într-un parteneriat asumat cu PNL şi într-o colaborare permanentă cu USR PLUS şi UDMR", a spus Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele, Rareș Bogdan, a afirmat că PNL şi-ar dori ca noul Guvern să fie votat de Parlament pe 23 decembrie.
„Va fi o coaliţie de 244 - 245 de parlamentari, plus, ne bazăm şi pe cei 16 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, a mai spus Rareş Bogdan.
Marcel Ciolacu îl vrea pe Alexandru Rafila în funcția de prim-ministru
Social-democrații nu vor vota un alt Guvern decât unul condus de propunerea PSD, adică Alexandru Rafila.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că, în cazul în care PSD nu va fi primul partid chemat la consultările de la Cotroceni, fiind câștigătorul alegerilor, este posibil ca PSD să refuze întâlnirea cu Șeful Statului.
„Trebuie să revenim la spiritul Constituţiei, să intrăm în logica Constituţiei şi în spiritul ei. Primul partid care trebuie să fie invitat la Cotroceni trebuie să fie Partidul Social Democrat", a spus Marcel Ciolacu, într-o emisiune televizată.
Marcel Ciolacu susține că „perioada jignirilor" a apus.
Președintele PSD a exclus o colaborare cu liberalii.
„Din punctul nostru de vedere nu avem ce căuta într-o colaborare cu Partidul Naţional Liberal, deoarece ar fi o jignire faţă de români. Tocmai ce i-au sancţionat prin vot (...) Pentru Partidul Social Democrat şi pentru mine personal există două variante. Amândouă sunt cu prim-ministrul Alexandru Rafila. Una este de guvern minoritar PSD şi un guvern de uniune naţională", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu: „Vom candida la funcțiile de președinte ți la Camera Deputaților și la Senat”
Urmează ca social-democrații să își numească candidați la funcțiile de președinți ai Camerelor viitorului Parlament. Marcel Ciolacu susține că PSD are „de apărat un vot al românilor”.
„E dreptul fiecăruia să candideze. Din punctul meu de vedere, avem de apărat un vot al românilor şi cred că vom candida la ambele funcţii, atât la Cameră, cât şi la Senat", a declarat Marcel Ciolacu.