Dinamo București obține egalul în partida disputată cu liderul grupei B, Fuchse Berlin, partida fiind una extrem de grea pentru gazde. În prima repriză, gruparea de handbal germană i-a condus pe dinamoviști aproximativ pe toată durata celor 30 de minute cu două sau trei goluri, echipa condusă de Constantin Ștefan reușind să se aproprie de scorul lui Fuchse în ultimele cinci minute (10-10), iar sfârșitul acestei reprize s-a încheiat 14 la 12, pentru nemți.
Dinamo București a început în forță repriza secundă, chiar dacă la început a fost condusă cu două sau trei goluri, handbaliștii dinamoviști nu s-au dat bătuți și au reușit să-i egaleze la scor pe nemți spre finalul partidei (18-18). Ultimele minute ale meciului au fost cruciale pentru gruparea de handbal condusă de Constantin Ștefan, care era în spatele berlinezilor cu trei goluri spre ultimele cinci minute ale partidei, dinamoviștii mobilizându-se în joc au reușit să-i egaleze pe berlinezi și să scoată un punct, scorul final fiind 26 la 26. Principalii marcatori ai dinamoviștilor au fost Graviloaia(7 goluri) și Hamet(6 goluri).
În partida anterioară disputată cu berlinezii, câinii roșii au pierdut la o diferență de patru goluri (33 la 29), iar următorul meci pe care Dinamo București îl va disputa este cu portughezii de la Sporting, pe data de 9 februarie.
Primele patru clasate ale grupei se vor califica în optimile de finală, iar meciurile vor fi programate între 23 și 30 martie, ca mai apoi sferturile de finală să fie între 13 și 20 aprilie și turneul final (Final Four) va fi în 22-23 mai.
Echipa de handbal condusă de Constantin Ștefan este singura reprezentantă în cadrul acestui turneu.
Sursă foto: Telekomsport