marți, 27 octombrie
OUG: zile libere pentru părinți
De Petruța Gromucz - vineri, 28 august în categoria Educație și învățământ
26

Distribuie pe rețelele de socializare

O nouă Ordonanță de Urgență a fost adoptată ieri seara. Aceasta prevede acordarea de zile libere pentru părinții salariați, în cazul închiderii școlilor din cauza pandemiei de SARS-CoV-2. Documentul care urmează să apară în Monitorul Oficial stabilește ca unul dintre părinții elevilor care nu mai pot merge la școală, în cazul unei închideri a sistemului de învățământ, va primi zile libere plătite. Acestea vor avea un cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare. 

Pentru a beneficia de aceste zile libere plătite, copiii trebuie să aibă vârsta maximă de 12 ani, sau 26 în cazul unui copil cu dizabilități. Aceștia trebuie să fie înscriși într-o unitate de învățământ sau de educație antrepreșcolară. Zilele libere plătite vor fi acordate indiferent dacă părinții lucrează la stat sau la privat. Un aspect foarte important este faptul că doar unul dintre părinți va beneficia de aceste zile libere plătite. 

De asemenea, în cazurile în care unul dintre părinți este în concediu de creștere a copilului, de odihnă sau concediu fără plată, zilele libere nu vor fi acordate. În aceeși situație se află și părinții care au raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului, sau nu realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală sau din activități agricole, silvicultură și piscicultură. În cazurile în care un părinte este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere, aici fiind vorba de copiii cu dizabilități, zilele libere nu vor fi acordate. 

Pentru a beneficia de aceste zile libere plătite, părintele trebuie să înainteze o cerere către angajator. De asemenea, este necesară și o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt părinte nu a înaintat și el o astfel de cerere. Cererea va fi semnată doar de către părintele care își continuă activitatea în câmpul muncii, pentru a dovedi că nu a solicitat și el zilele libere oferite de stat. 

De asemenea, și părinții din familiile monoparentale vor avea dreptul la solicitarea zilelor libere plătite. 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri