Echipa de handbal masculin Minaur Baia Mare se impune în fața echipei CSM Făgăraș cu o diferență de șase goluri, în partida disputată în cadrul Sălii Polivalente ,,Lascăr Pană”. După egalul obținut împotriva steliștilor din etapa trecută, echipa antrenată de Adrian Petrea obține cele trei puncte împotriva Făgărașului și urcă momentan o poziție în clasament.
Prima repriză a meciului a fost dominată de handbaliștii băimăreni, care au reușit să încheie primul început de partidă la o diferență de cinci goluri. În repriza secundă, echipa fostului antrenor de la Minaur, Raul Fotonea, a reușit să reintre în joc și s-a apropiat de scorul băimărenilor, cea de a doua repriză încheindu-se la o diferență de un gol, pentru Minaur Baia Mare.
Partida dintre cele două echipe se încheie 31 la 25, în favoarea handbaliștilor conduși de Adrian Petrea.
Doi dintre tunarii echipei, Alexandru Csepereghi și Jose de Toledo, n-au putut evolua în această partidă pentru formația băimăreană din cauza problemelor musculare. Etapa viitoare vor reveni în teren toți cei care au avut probleme de sănătate cauzate de noul virus, inclusiv Edmilson Adrade de Araujo, menționează site-ul oficial al clubui Minaur Baia Mare.
Următoarea etapă pe care CS Minaur o va disputa este în deplasare cu Dinamo București, pe data de 16 decembrie, de la ora 18:00.
Sursă foto: CS Minaur-site