Ziua internaţională de solidaritate cu poporul palestinian (ONU)
Ziua internaţională de solidaritate cu poporul palestinian (The International Day of Solidarity with the Palestinian People) este celebrată de Organizaţia Naţiunilor Unite, anual, la 29 noiembrie sau în apropierea acestei date. Alegerea acestei zile se bazează pe semnificaţia sa pentru poporul palestinian. În 1947, în această dată, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 181 (II), referitoare la împărţirea Palestinei, care stipula divizarea teritoriului palestinian şi crearea a două state, evreu şi arab, în timp ce oraşul Ierusalim era plasat sub administraţia Naţiunilor Unite, ca zonă cu un regim internaţional special.
România – Ziua Infanteriei Marine
Conform Legii de organizare a Flotilei, în 1886, echipajul Crucişătorului “ELISABETA”, construit de şantierele din New Castle, format din peste 180 de marinari, avea în compunere 20 de infanterişti marini.În 1916 a început procesul de reorganizare a armatei, fiind menţionat în cadrul Marinei Militare, Batalionul de Debarcare, format din efectivele terestre ale marinei.
În ianuarie 1917 apare în Ordinea de bătaie a Marinei Militare Romane o nouă structură, Corpul Infanteriştilor Marinei, care avea ca zonă de responsabilitate Delta Dunării şi litoralul maritim.
Ulterior, structurile de infanterie marină s-au dezvoltat şi şi-au diversificat gama de misiuni, cum ar fi lupta împotriva minelor şi navelor de suprafaţă inamice, menţinerea legăturii cu navele proprii, interzicerea infiltrării grupurilor de cercetare-diversiune şi întârzierea acţiunilor inamicului până la sosirea forţelor principale. În aprilie 1940 este constituit Batalionul de Infanterie Marină, prima unitate de acest fel din Armata Română.
De-a lungul următoarelor decade, Infanteria Marină Română a suferit mai multe restructurări succesive, determinate de evenimentele politice şi militare, ajungând chiar la desființare, în 1958, la cererea consilierilor sovietici. Pe 29 noiembrie 1971 a fost reînfiinţat Batalionul de Infanterie Marină, dată care a devenit Ziua Infanteriei Marine.
Buy Nothing Day (Ziua în care nu cumpărăm nimic)
“Ziua în care nu cumpărăm nimic” e cunoscută în peste 50 de țări din întreaga lume. În America de Nord această zi cade în prima zi după Thanksgiving Day, când vânzările ating nivelul maxim. În Europa și în restul lumii, BND e organizată cu o zi mai târziu.
1474 - Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, îi scrie Papei Sixt al IV-lea, făcând apel la unitatea luptei creştinilor împotriva turcilor.
1694 – Moare medicul și fiziologul italian Marcello Malpighi, inventatorul anatomiei microscopice.
1803 – Se naște fizicianul austriac Christian Doppler, descoperitorul efectului care îi poartă numele.
1812 - Trupele lui Napoleon au fost înfrânte de armata rusă în Bătălia de la Berezina (26-29 noiembrie 1812).
1813 - Chimistul francez Bernard Courtois descoperă iodul.
1852 - Moare revoluționarul Nicolae Bălcescu, la Palermo, întemeietorul istoriografiei române moderne, mare patriot și unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării paşoptiste.
1877 - Pentru prima dată, Thomas Edison face o demonstrație cu fonograful.
1899 - Este fondat clubul de fotbal FC Barcelona.
1918 - Guvernul generalului C. Coandă demisionează si se formează cabinetul liberal condus de I. I. C. Brătianu.
1922 - Moare preotul Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania.
1924 - Moare compozitorul Giacomo Puccini, cel mai de seamă reprezentant al şcolii cunoscută sub numele de verism :“Tosca”, “Madame Butterfly”, “Turandot”.
1924 – Se naște actorul român de teatru și film Mihai Mereuță.
1929 – În premieră mondială, comandantul american Richard E.Byrd survolează Polul Sud.
1932 – Se naște politicianul Jacques Chirac, preşedinte al Franţei intre 1995 si 2002.
1938 – Au loc Asasinatele din 29-30 noiembrie 1938. Jandarmii îl ucid pe Corneliu Zelea Codreanu, la ordinul regelui Carol al II-lea. Era liderul extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică. Sunt ucisi si Nicadorii (asasinii lui I.G. Duca) și Decemvirii (asasinii lui Mihail Stelescu). Autoritățile anunțau că au încercat să fugă de sub escortă și au fost împușcați, dar în realitate au fost sugrumați în apropiere de Tâncăbești, în două dube.
1947 - Adunarea Generală a ONU hotărăște împărţirea Palestinei în două state, israelit şi arab. Ierusalimul a fost proclamat oraş liber, sub administraţia ONU.
1963 - Președintele american Lyndon Johnson inițiază o anchetă cu privire la asasinarea fostului șef de la Casa Alb, John Fitzgerald Kennedy.
1968 – Se naște interpreta de muzică ușoară Ramona Bădescu, prezentatoare de programe de divertisment la televiziunea italiană RAI Uno.
1974 - Moare istoricul Ion Nestor, membru corespondent al Academiei Române.
1981 - Moare actriţa Natalie Wood.
1986 - Moare actorul american Cary Grant.
1989 – Moare scenaristul și graficianul român Ion Popescu-Gopo. A fost artist plastic și a creat nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale.
1992 - Are loc prima vizită a unei comisii a Parlamentului României la Chişinău, în cadrul căreia, parlamentarii celor două ţări au discutat despre accelerarea integrării economice, despre sincronizarea legislaţiei şi crearea unui spaţiu cultural comun pentru cele două ţări. S-a convenit constituirea unei comisii interparlamentare Bucureşti-Chişinău, cu un număr egal de parlamentari din România şi Moldova, care să activeze alternativ în cele două ţări.
1993 - Este asasinat interpretul de muzică uşoară Ioan Luchian Mihalea, întemeietor al grupurilor muzicale “Song” şi “Mini Song”.
1994 – Moare scriitorul și scenaristul român Titus Popovici, membru corespondent al Academiei Române.
1996 - Noul președinte al României, Emil Constantinescu, depune jurământul constituțional în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.
2001 -Moare George Harrison, membru al trupei The Beatles.
2003 - Poetul Mircea Dinescu relansează revista umoristică “Plai cu boi”.
2004 - Este lansat Radio Guerrilla.
2011 - Moare regizorul român de teatru Alexandru Tocilescu.