Miercuri seară, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu intenționează să reinstituie carantina la nivelul întregii țări după alegerile din decembrie.
„În acest context de carantină și lockdown, vreau să fie foarte clar: nu există nici o intenție, eu nu intenționez să promovez o carantină la nivel național după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet, fiindcă sunt politicieni fără scrupule care încearcă să se promoveze cu știri de tip senzațional. Deci, lockdown-ul nu se întâmplă. Abordarea s-a dovedit că dă rezultate. Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale, în localități, unde situația o impune, deci unde avem o creștere prea mare", spune Klaus Iohannis.
De asemenea, șeful statului a declarat că în perioada sărbătorilor, restricțiile nu vor fi mai restrictive, dar se vor menține la același nivel, iar în localitățile unde rata de incidență trece peste pragul admis, se va institui carantinarea zonală.
„De ce e nevoie de carantinare în localități? Când rata de infectare crește prea mult se impun măsuri suplimentare, adică carantinare zonală, care reduce mobilitatea. Locuitorii se întâlnesc mai rar, inhibând răspândirea virusului. (...) După cum vedem pe grafic, măsurile în vigoare au dus la reducerea numărului de infecții. În aceste condiții, experții sunt de părere că în perioada următoare nu e nevoie de noi restricții. Chiar dacă acum avem motive de optimism moderat, nu este momentul să discutăm de relaxări generalizate”, a explicat președintele.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu nu este de acord cu declarația făcută de președinte și este convins că odată cu finalizarea alegerilor parlamentare, România va intra din nou în carantină națională și că vom ajunge din nou în aceeași situație din prima parte a acestui an.
„O să blocheze. În lockdown. Categoric. Nu au cum să stăpânească fenomenul. Doar nu credeți în acest plan de la Cotroceni. Eu vorbesc cu medicii și cu președinți de consilii județene și-mi spun că situația e tragică. Toate ATI-urile sunt la fund. (...) Am înțeles, nu ne testezi, ca să nu fim mulți, dar cu decesele nu ai ce să faci. Am intrat în a treia săptămână în care avem peste o 1.000 de decese pe săptămână. În aceasta vom depăși acest număr de 1.000. Și tu îmi vorbești de plafon și spui că Guvernul său, ei gestionează bine această pandemie? E un dezastru! Suntem pe locul 2 la mortalitate în Europa”, a spus președintele PSD, Marcel Ciolacu.