luni, 14 iunie
Ministrul Economiei preconizează o nouă dată de lansare pentru Măsura 3. Grila de punctaj a fost modificată
De Petruța Gromucz - vineri, 27 noiembrie în categoria Economic
118

Distribuie pe rețelele de socializare

După alte amânări, Ministrul Economiei a anunțat ieri o nouă dată de lansare a Măsurii 3, care se referă la investiții pentru firme. Această măsură pune la dispoziția antreprenorilor granturi de câte 50.000-200.000 de euro. Cu tot cu aportul beneficiarilor, Măsura 3 are un buget total de 550 de milioane de euro.

„Cred că pe data de 2 sau 3 decembrie vom lansa Măsura 3-granturi de investiții. Am promis că o vom lansa până în 6 decembrie (data alegerilor legislative- n.r.). Și tot săptămâna viitoare vom lansa și ElectricUp”, a spus Virgil Popescu.

Nu au fost publicate încă procedurile oficiale de implementare pentru Măsura 3 și Electric Up, acestea aflându-se încă în proiecte de proceduri. În data de 6 august, Guvernul a dat OUG 130/2020, instituind schema de ajutor de stat de 1 miliard de euro, ulterior suplimentând-o cu încă 5 miliarde de euro, bani ce urmează să fie alocați IMM-urilor, PFA-urilor, ONG-urilor și cabinetelor medicale. 

Inițial, data finală de depunere a cererilor de finanțare în cadrul măsurii era 30 octombrie 2020. Cu toate acestea, termenul nu a mai fost respectat de Guvern. Măsura 1 și Măsura 2 pentru capital de lucru au fost lansate deja, iar pentru Măsura 3, cea de investiții, Virgil Popescu a transmis mai multe date ipotetice de lansare. Între timp a fost modificată și grila de punctaj, prin OUG 174/2020. 

Noua grilă de punctaj a Măsurii 3 aduce modificări asupra criteriilor de selecție la finanțare și arată așa:

a) Criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții (RIR) - 25 puncte

Indicatori tehnico-economici:

RIR: < 5% - 25 puncte

RIR: ≥ 5,00% și < 7,5% - 15 puncte

RIR: ≥ 7,50% - 10 puncte

b1) Criterii privind cofinanțarea proiectelor de investiții - maximum 35 puncte

peste 35% - 35 puncte

≥ 25% și < 35% - 30 puncte

≥ 20% și < 25% - 20 puncte

> 15% și < 20% - 10 puncte

b2) Pentru regiunea București-Ilfov, criteriile privind cofinanțarea proiectelor de investiții - maximum 35 puncte se calculează după cum urmează:

peste 45% - 35 puncte

≥ 40% și < 45% - 30 puncte

 ≥ 35% și < 40% - 20 puncte

> 30% și < 35% - 10 puncte

c) Raportul dintre cuantumul grantului solicitat și profitul operațional înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare - 30 puncte

≤ 3 - 30 puncte

> 3 și ≤ 4 - 15 puncte

> 4 - 5 puncte

În cazul în care aplicantul nu a înregistrat profit operațional în anul fiscal anterior, va fi punctat cu zero puncte.

d) Apartenența domeniului de activitate pe codul CAEN la soldul negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) - 10 puncte

 Sold negativ - 10 puncte

Sold pozitiv - 0 puncte

Ministrul Fondurilor Europene a declarat că această grilă va fi aplicată în prima sesiune, care ar urma să fie stabilită la 90 de zile, cu evaluare în 3 reprize lunare. 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Ludovic Orban, despre Planul Național de Redresare și Reziliență: „Guvernul va efectua toate corecțiile necesare pentru ca PNRR să fie aprobat la nivelul Uniunii Europene.”

Petruța Gromucz - iun. 14, 2021
Cristian Ghinea, Ministrul Proiectelor Europene, a declarat că Planul Național de Redresare și ...
economie PNRR Planul Național de Redresare și Reziliență România

Maraton de vaccinare pentru maramureșeni, în Piața Libertății din Baia Mare

Petruța Gromucz - iun. 14, 2021
Începând de astăzi, până în data de 20 iunie, maramureșenii se pot vaccina în cadrul maratonului ...
vaccin pandemie Maramureș România

Fondul Social European+ 2021-2027, acceptat de Parlamentul European. 88 de miliarde de euro pentru investiții în copii, tineri sau persoane defavorizate

Petruța Gromucz - iun. 14, 2021
Parlamentul European a dat undă verde finală Fondului Social European+ 2021-2027, principalul ...
fondul social european România fonduri sprijin

„Maramureșul oglindit în scrieri”

Daiana Toma-Cioran - iun. 14, 2021
Consiliul Județean Maramureș prin Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare vă oferă un ...
Maramureș cultură eveniment Biblioteca Județeana

România este pe locul 26 la reciclarea deșeurilor dintre cele 27 de state UE. UDMR propune un proiect cu taxe mai mari pentru gunoiul produs

Daiana Toma-Cioran - iun. 14, 2021
România ocupă locul 26 la reciclarea deșeurilor, dintre cele 27 de state europene. Parlamentarii ...
actualități reciclare Uniunea Europană UDMR

Ludovic Orban atacat de colegii de partid. Rareș Bogdan: „Îl va durea stomacul dacă încep să vorbesc”. Raluca Turcan: „A tranzacţionat 3 ministere importante pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”

Daiana Toma-Cioran - iun. 14, 2021
Război al declarațiilor între europarlamentarul Rareș Bogdan şi Președintele Camerei ...
politică Partidul Național Libaral PNL Congres

Florin Cîţu: „Persoanele care s-au tratat acasă, dar sunt în baza de date DSP vor primi certificat Covid”

Daiana Toma-Cioran - iun. 11, 2021
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că persoanele care au trecut prin boală tratându-se acasă, ...
pandemie Covid-19 Sars-CoV-2 România

Premierul Florin Cîțu: „Dacă se întârzie un proiect în implementarea PNRR, altul îi poate lua locul”

Daiana Toma-Cioran - iun. 11, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat că în implementarea PNRR se va ține cont de atingerea unor ...
Guvern PNRR premier prim-ministru

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost modificată. Marea Britanie rămâne în zona roșie

Daiana Toma-Cioran - iun. 11, 2021
Guvernul a actualizat ieri seară lista țărilor cu risc epidemiologic, în funcție de incidența ...
actualități pandemie 2021 Coronavirus

Elevii maramureșeni cu rezultate extraordinare vor fi premiați de către Consiliul Județean Maramureș. A fost alocată suma de 100.000 de lei pentru plata premiilor

Petruța Gromucz - iun. 10, 2021
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a publicat pe una dintre rețelele de ...
elevi premianți olimpici Ionel Bogdan

Guvernul a adoptat proiectul prin care se interzice cumulul pensie-salariu la stat și crește opțional vârsta de pensionare la 70 de ani

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Guvernul a adoptat în ședința de ieri proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul ...
actualități pensie salariu Ministrul Muncii

Premierul Florin Cîțu, despre amânarea majorării alocațiilor: „Reducerea deficitului, un efort la care toți trebuie să participăm”

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul va da o Ordonanța de Urgență prin care să fie ...
România 2021 Guvern alocații

Consiliul Județean Maramureș a acordat Anei Blandiana titlul de cetățean de onoare al județului

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Consiliul Județean Maramureș a votat, în cadrul ședinței de astăzi, acordarea titlului de ...
cultură Ana Blandiana 2021 Consiliul Județean

Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor” va avea loc în 12 iunie

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Consiliul Județean Maramureș vă invită prin instituțiile de cultură din subordinea sa, ...
Consiliul Județean Maramureș CJMM Noaptea Muzeelor

Banii din cadrul Măsurii 3 – granturi pentru investiții, vor fi mutați pe Măsura 2 - granturi pentru capital de lucru! Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din programul REACT-EU

Petruța Gromucz - iun. 10, 2021
În cadrul ședinței de Guvern de ieri, Executivul a adoptat&nbsp;Ordonanța de Urgență pentru ...
economie fonduri măsuri măsura 2

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan: „Mergem pe logica dezvoltării județului Maramureș și a comunităților locale”

Daiana Toma-Cioran - iun. 9, 2021
Astăzi, 9 iunie 2021, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a susținut o ...
administrație CJMM Consiliul Județean Maramureș 2021

Anunțul oficial: UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie

Petruța Gromucz - iun. 9, 2021
Cel mai mare festival din România, și cel mai așteptat, va avea loc în toamnă. Untold va fi ...
eveniment Untold anunț oficial Cluj Napoca

Clacă de coasă în Satul de pe deal, la Muzeul Satului din Baia Mare

Petruța Gromucz - iun. 9, 2021
Astăzi, începând cu ora 16.00, în incinta Muzeului Satului din Baia Mare, va avea loc cea de-a ...
eveniment Clacă de coasă Muzeul Satului Baia Mare

PSD va depune un proiect de lege pentru majorarea alocațiilor la 300 de lei. Ludovic Orban: „Următoarea creștere a alocațiilor va fi de la 1 ianuarie 2022”

Daiana Toma-Cioran - iun. 9, 2021
PSD va depune în Parlament, un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii ...
alocații PSD PNL Colaiție

Turcia, Bulgaria și Grecia își redeschid granițele pentru turiști. În ce condiții pot călători românii?

Petruța Gromucz - iun. 9, 2021
Sezonul estival se redeschide pentru multe dintre destinațiile turistice preferate de români. ...
turiști vacanțe granițe Turcia